Prin ce e unică zodia Leu: 10 trăsături care trezesc admirație sau antipatie

Fiecare dintre cele 12 semne zodiacale este unic, de aceea este foarte ușor să aflăm ce fel de oameni se ascund în spatele acestora. Iată 10 lucruri importante pe care trebuie să le știi despre zodia Leu.

1. Leii se împart în două grupuri mari. Primii pun accentul mai mult pe statut și mai puțin pe bani, iar ceilalți invers. Unii sunt gata să muncească zi și noapte numai să fie directori, iar alții pot munci ca paznic numai să aibă niște bani în plus.

2. Leii nu înșală. Dacă aceștia află că partenerul său îi înșală o pot face și ei ca răzbunare, dar nu pentru mult timp, pentru că un Leu dezamăgit nu va reveni niciodată la starea inițială. Altfel spus, dacă vei supăra un Leu, poți uita de iubire.

3. Sunt oameni curajoși și dinamici, dar suferă traume mai mult ca alții și sunt răniți foarte ușor. Această constatare se referă și la mersul la volan – conform statisticii, Leii nimeresc cel mai rar în accidente. Specialiștii spun că asta se datorează încrederii în sine și caracterului dur.

4. O parte din reprezentanții acestui semn zodiacal își păstrează ura cu anii și se pot răzbuna și peste câțiva ani după ce au fost ofensați. Iar cealaltă parte din contra, uită atât de repede de supărări, că pot lua primul loc la concursul iertării. Aceștia sunt niște oameni foarte populari.

5. Leii urăsc când sunt mințiți în față. Dacă o persoană de această zodie a aflat că l-ai mințit, poți să-ți ei rămas bun de la el. După asta nu-i mai poți recăpăta niciodată respectul.

6. Acești oameni sunt un sprijin adevărat pentru prieteni și apropiați. Ei nu se tem de nimeni și de nimic și își vor apăra cu sânge rece persoanele dragi. Într-o oarecare măsură asta se întâmplă pentru că Leii cred că acestea sunt în posesia lor, însă adevăratul motiv nu-l știu nici ei. Pur și simplu, în aceste momente ei simt ceva inexplicabil în interior și devin mai puternici și mai curajoși.

7. Leii își păstrează calmul chiar și în cele mai neobișnuite situații. Atunci când alții aleargă cu mâinile ridicate, acești oameni rezolvă problema… sau cel puțin încearcă. Ceea ce îi poate scoate din fire este prostia omenească.

8. Fățărnicia și trădarea este ceea ce-i irită cel mai mult la oameni. Ei nu sunt capabili să trădeze, de aceea acest lucru este ceva străin pentru ei. Leii nu-i înțeleg pe cei care încearcă să impresioneze prin minciuni și aroganță.

9. Leii nu iubesc să aștepte. Cozile în farmacii și magazine nu sunt pentru ei, dacă aștepți împreună cu un Leu, mai bine ține-te mai departe. Este practic unica situație în care acesta poate deveni insuportabil.

10. Reprezentanții acestei zodii iubesc luxul, care le accentuează statutul, dar nu neapărat în toate. Există lucruri la care ei nu renunță niciodată. De exemplu, unora le place să mănânce la restaurant, unora să se deplaseze cu mașini scumpe, iar altora să poarte haine de brand. Pentru asta ei pot jertfi multe.