O pildă scurtă despre cum să înveți să fii fericit! Vei găsi un sens profund în aceste cuvinte!

Să citești această pildă îți ia doar două minute. Însă, câtă înțelepciune și sens profund găsești în ea!

Mergea odată pe un drum plin de praf un om bătrân și înțelepțit de viață. El nu se grăbea: ba se oprea să admire păsările ce zburau la înălțime, ba se uita la florile de câmp ce creșteau pe marginea drumului. Apoi a văzut un bărbat, care venea spre el și ducea pe umeri o desagă grea. Era deajuns doar să privești acel bărbat, pentru a înțelege cât de greu îi era să meargă.

-De ce ți-ai ales calea muncii dificile și a suferințelor fără capăt? – a întrebat bătrânul.

-Eu sufăr nu în zadar! Eu rabd încercările pentru ca copiii și nepoții mei să aibă șansa să trăiască fericiți și prosperi, – a răspuns nefericitul. – Toți strămoșii mei făceau asta: străbunicul se condamna la muncă chinuitoare de dragul bunicului meu, bunicul investea în tatăl meu, tatăl meu a trecut prin multe greutăți de dragul meu, iar eu voi răbda suferințele de dragul bunăstării copiilor mei.

-Spune, dar cineva din membrii familiei tale a fost vreodată fericit? – a întrebat bătrânul înțelept.

-Până acum nu, însă copiii și nepoții mei cu siguranță vor fi! – a răspuns entuziasmat sărmanul bărbat.

-Știi, există o asemenea înțelepciune: analfabetul nu este în stare să învețe pe nimeni să citească, iar iepurele niciodată nu va învăța șoimul să zboare – i-a spus bătrânul. – Mai întâi trebuie singur să devii fericit, și abia după asta vei putea să îți înveți copiii arta fericirii. Asta va fi cea mai valoroasă moștenire, pe care o poți lăsa după tine!