Traumele Psihologice din Copilărie: Cum ne afectează la maturitate.

Din păcate, aproape toți oamenii în copilărie se confruntă cu traume psihologice. În consecință, experiențele traumatice:

1. Pot face omul matur mai puternic.

2. Devin un motiv pentru nemulțumirea cronică de sine și de viață (se formează personalitatea nevrotică).

3. Sau duc la “rupturi” grave ale psihicului și tulburări la nivelul psihozei.

De ce depinde succesul vindecării traumei psihologice?

De caracterul traumei, de capacitățile de protecție ale copilului la acel moment (cu cât este mai mic, cu atât îi este mai dificil să facă față), de reacția familiei la eveniment. Și cel mai important este ultimul factor. Ca o ilustrație, vă recomandăm să vizionați filmul “Prințul Mareelor” (1991), unde negarea traumei de către familie a condus la faptul că unul dintre copii la vârsta adultă a devenit nevrotic, iar celălalt – psihotic.

Cine este nevroticul? Este omul care, datorită traumelor psihologice din copilărie nu a reușit să se maturizeze suficient.

10 SEMNE ale Personalității Nevrotice

1. Mândria nevrotică: nevoia de a fi cel mai bun, de a provoca admirație.

2. Perfecționismul: dorința de a fi perfect, de a obține totul și imediat.

3. Viața pe principiul “trebuie”: cerințele stricte față de sine și față de ceilalți.

4. Dependența de evaluarea externă (“opinia celorlalți despre mine este mai importantă decât opinia mea”).

5. Anxietatea crescută: apare ca răspuns la previziunile negative constante.

6. Tendința de a manipula, într-o relație dorința de a primi confirmarea valorii sale (“dovedește-mi că mă iubești”).

7. Pasivitate, atunci când vine vorba de îmbunătățirea propriei vieți (“este inutil să lupți”).

8. Dorința de a suferi, de a fi în poziția de victimă.

9. O gamă foarte limitată de metode de a face față stresului.

10. Un nivel înalt de abilități care duc adesea la succes social. Însă în interior există goliciunea și nemulțumirea de sine, sentimentul că “nu-și trăiește propria viață”.

Traumele psihologice din copilărie și cum ne afectează la maturitate:

Trauma ”Abandonului”

Apare la o vârstă fragedă (de la 0 la 1 an), atunci când contactul fizic cu mama lipsește sau este insuficient. Lipsa contactului îi cauzează copilului anxietate puternică și frică.

Consecințe: această traumă stă la baza dependenței (în diferite manifestări), tulburări psihosomatice. Lipsa încrederii de bază conduce la îndoieli permanente, temeri, dificultăți în alegere.

Trauma ”Respingerii”

Apare atunci când copilul are o mamă “rece”. Ea fizic poate fi apropiată, dar emoțional nu se implică în viața copilului, lipsește contactul psihologic.

Consecințe: incapacitatea de a-și exprima sentimentele, de a fi în relații emoționale apropiate. Fetițele care au avut o astfel de mamă, la maturitatea și ele pot fi la fel.

Trauma ”Privării”

Apare atunci când nevoile copilului sunt ignorate (părinții nu răspund la plânsul copilului, îi depreciază temerile, nu iau în considerare caracteristicile lui psihologice și fizice). Dar nu este neapărat lipsa unei reacții – de exemplu, o mamă hiperprotectivă poate ignora nevoia de independență a copilului.

Consecințe: Obișnuința de a-și devaloriza nevoile, “surzenie” față de propriul organism, lipsa contactului cu dorințele (“Nu înțeleg ce vreau cu adevărat”).

Trauma ”Trădării”

Apare atunci când copilul este dezamăgit de părinții pe care îi venera (cel mai des este vorba de părintele de s*x opus.) Sentimentul de trădare apare atunci când părintele preferă pe altcineva sau pur și simplu “pleacă” din contact (în alcool, în muncă).

Consecințe: pierderea încrederii, înstrăinarea sau dimpotrivă, încercarea de a-i mulțumi pe ceilalți. Hipercontrol (pentru a prevedea totul și a evita trădarea în viitor).

Trauma ”Seducției s*xuale”

Apare atunci când adulții folosesc copilul sau adolescentul pentru a-și satisface instinctele s*xuale. Este una dintre cele mai grave traume.

Consecințe: aproape întotdeauna provoacă tulburări emoționale și s*xuale grave.

Trauma provocată de violența fizică

Apare atunci când copilul în mod sistematic este tratat dur de către adulți sau alți copii.

Consecințe: sentimentul cronic de insecuritate, dependență, comportament de victimizare (maturizându-se, omul inconștient poate începe relații în care violența sau hărțuirea vor continua).

Trauma ”Înjosirii” sau trauma narcisistă

Apare atunci când părinții nu reacționează pozitiv, de parcă i-ar transmite copilului mesajul: “Nu ești suficient de bun pentru a câștiga dragostea noastră, trebuie să corespunzi unei imagini, să funcționezi corect”. În mentalitatea noastră există tradiția de a certa sau a rușina copiii (pentru orice, de la manifestarea emoțiilor până la note), și ceea ce au început părinții, adesea continuă în grădiniță și școală.

Consecințe: Sentimentul de inferioritate, dorința de a se afirma din contul succesului (să le dovedească părinților că are valoare), sentimentul de rușine, intoleranță la critică și dorința de a concura, inclusiv în relațiile personale.

Traumele psihologice din copilărie ne fac nevrotici, însă continuăm să rămânem  nevrotici din proprie voință. De aceea este important să înțelgem ce facem acum cu această experiență.