Mesajul pătrunzător al unei bloggerițe către oameni: Trăiește aici și acum, ,,Apoi” nu se întâmplă nimic!

Trăiam odată ca niciodată eu, și totul în viața mea mergea prost. O spun cu sinceritate, pentru că nu e un secret. Pentru firea mea veșnic tristă, acasă eram poreclită Sarah Bernardt și oamenii nu pricepeau, de ce sunt mai tot timpul indipsusă. Apoi am întâlnit în cale un psiholog. Obiectivul lui era să mă învețe cum să trăiesc fiecare minut și cum să savurez viața.

M-am înșfăcat de acel psiholog, ca o babă surdă de ultimul aparat auditiv, și în rezultatul psihoterapiei am început să aud, să văd și să simt mirosul la toate, ce se întâmplă în jurul meu. Într-adevăr mă vindecam, psihologul își făcea bine treaba.

Și acum unii se uimesc, de ce sunt atât de activă, nu mă pot liniști și sta locului. În loc să privesc cu îngrijorare spre ziua de mâine, eu am început să privesc cu interes ziua de astăzi. Însă, am avut multe de învățat ca să pot face asta, ce naiba?! Așadar, e posibil să înveți să te relaxezi, căci relaxarea nu are limite ca și perfecțiunea. Aș spune, că în trecut o țară întreagă se temea să se relaxeze, și nu doar eu.

De obicei, vacanța mea de vară se termina deja în prima săptămână de august, când mama scăpa oftând: ,,Curând la școală”. Se presupunea că pentru începutul de școală trebuie să te pregătești intensiv. Să tragi câmpul cu roșu în caiete, să îți calci cravata, să recapitulezi – O, coșmarul! – materialul trecut.

Însă nu asta era cel mai important, ci regulile care dictau: ,,odihnește-te dar nu te relaxa prea mult” sau ,,odihna trebuie să fie cu folos”. Pentru că, pe acele timpuri în capul mesei întotdeauna era pregătirea morală pentru încercările viitorului. La grădiniță ne pregăteeau de clasa 1, la școală – de alegerea responsabilă a profesiei, la universitate – de ,,viața adultă”. Iar atunci când a început viața, când deja nu mai trebuie să te pregătești de nimic doar să trăiești, s-a dovedit, că asta nu îmi stă în puteri.

Și înainte toți făceau asta: se pregăteau cu îngrijorare de viitor, puneau bani deoparte pentru zile negre, făceau rezerve de paste și crupe în caz de vreun război, se temeau de tot felul de ,, în caz că” și ,,cine știe”, de unele dificultăți și nenorociri suplimentare.

Acum lumea trăiește altfel. Cumva de sine stătător și fără ajutorul psihologului au înțeles: ,,Acum sau niciodată!” Este spiritul societății moderne. Acum oamenii iau credite, cumpără de toate, după care întorc banii sau nu. Trăiesc pe datorie, dar trăiesc deja astăzi.

Putem admite că aceasta este unica noastră șansă de a fi fericiți. Și cu asta sunt de acord scriitorii, psihologii pediatri, filosofii și chiar cărțile religioase. Fericirea, armonia, bucuria, însăși viața sunt posibile doar aici și acum. După asta nu există nimic. În natură nu există ,,Apoi”.

Cineva, pentru a realiza asta, are nevoie să citească cărți filosofice, cineva doar de o sticlă de vodkă, iar eu am fost nevoită să merg la psiholog și să scriu foarte mult timp cu mâna stângă. Este așa o anumită metodă, să scrii cu mâna stângă diferite fraze, în formă afirmativă. Să încerci să răzbați către subconștientul tău. De parcă ai învăța din nou să scrii, de parcă ai învăța din nou să trăiești.

,,Sunt nu nebun sau ce, să merg la psiholog?” O da! Iată nimănui nu-i trece prin cap să umble cu piciorul luxat, în schimb să trăiești cu creierii ,,luxați”, otrăvind atât existența proprie cât și a celor din jur, se consideră o normă.

Mai bine să fiu considerată o pacientă nebună a psihologului și să scriu zile întregi cu mâna stângă, decât din nou să asurzesc, să orbesc și să îmi pierd bucuria de a trăi. Viața trebuie irosită. Și dacă e asemenea unui credit, atunci sunt de acord cu orice dobândă.

Autor: P. Sanaeva