Iată ce se întâmplă și ce rămâne după noi…

Recent, am intrat într-un apartament din centrul orașului, care a fost dat în chirie imediat după moartea proprietarului. Un apartament imens, dar neîngrijit, cu ușă din spate.

Noii proprietari – sunt rude foarte îndepărtate și, probabil foarte zgârcite. Nu au făcut ordine, nu au încercat să salveze lucrurile prețioase ale foștilor proprietari. Îmi părea cam ciudat să trăiesc în această atmosferă – să ating totul fără permisiune, de parcă proprietarul ar fi ieșit până la brutărie.

La început chiar mi se părea că cineva se va întoarce, mă va vedea și va spune: ”Ce faci aici?” Dar nu, nimeni nu a venit. Lângă televizor era un ghem de ață. În vază – niște nasturi. În spatele geamului fotografia unei fete îmbrăcate în mantie și pălărie. În cămară era ambalată cu grijă haina și cizmele de iarnă. Calendare proaspete în toate camerele – un fel de manie. Se pare că aici urmăreau timpul. În bucătărie pe raft – erau vitaminele neterminate. Lipseau medicamentele – probabil nimeni nu era bolnav.

Stăpâna locuia singură în trei camere. În baie, puteai găsi diferite șampoane pentru pisici. Peste tot – un spirit puternic de feline. Pisicile erau aici într-o poziție regală și, probabil au fost alungate odată cu sicriul stăpânei.

Și mai aveau o bibliotecă excelentă. În ea puteai găsi cele mai diverse cărți, iar multe dintre ele despre bunicul proprietarei apartamentului. Groase, mult mai groase decât Biblia. În diferite limbi. Iar eu am venit de pe stradă și dacă ar fi fost un șemineu, aș fi putut menține focul cu aceste cărți de care nu mai avea nevoie nimeni. Cel puțin ar fi fost utile pentru ceva.

Ce a rămas de la acest om? Un apartament în centrul orașului, pe care rudele îndepărtate dacă îl dau în chirie, își permit să nu mai lucreze toată viața.

La naiba, poți să mori în orice moment și nimic din ce ți-a fost scump și drag, nu va mai fi scump pentru nimeni. Nici chiar pentru copii. Ei vor avea lucrurile lor.

Tot ce avem în viața noastră materială – sunt lucruri atât de mici, atât de amuzante și nesemnificative. Chiar și noi înșine suntem…

Niciodată nu voi mai aduna lucruri, nu mă voi gândi la ”mai târziu”. Viața nu poate fi construită o dată și pentru totdeauna, ea poate fi continuată zi de zi.

Putem aduna – doar impresii, trăi – doar acum, pentru a avea amintiri, atunci când nu se întâmplă nimic. Mi-au arătat ce se întâmplă DUPĂ NOI. Nimic. În casa ta vin niște străini, calcă pe pașii tăi și pregătesc cafeaua în ibricul tău.