Ceea ce nu ne omoară imediat, ne omoară puțin câte puțin…

”Tot ceea ce nu mă omoară, mă face mai puternic!” – spunea Nietzsche, care și-a pierdut mințile, iar apoi a murit. De ce? Pentru că acestea sunt doar cuvinte frumoase, dar neadevărate. Tot ceea ce nu ne omoară imediat, ne omoară puțin câte puțin, imperceptibil. Ne omoară bunătatea și încrederea. Tandrețea și sinceritatea. Deschiderea, generozitatea, privirea clară și inima blândă…

Minciuna, trădarea, lipsa de recunoștință, cruzimea, nedreptatea nu ne omoară  imediat. Ci picătură cu picătură…

Ne gândim că vom tolera și rana se va vindeca. Însă va rămâne cicatricea – pielea aspră. Și treptat, te vei acoperi cu această piele, fără să observi – oare cum s-a întâmplat? Și te vei consola – am devenit mai puternic! Da. Dar în suflet s-a rupt încă o coardă, încă un clopoțel de cristal a încetat să sune. Ceva sau cineva a murit în sufletul tău – o zână bună sau un îngeraș. Care au fost parte din tine.

Acum știi exact cum să răspunzi loviturii. Cum să răspunzi cuvântului dur. Cum întorci lovitura, dacă e nevoie. Și știi exact că poți fi lovit – așa, pur și simplu, fără niciun motiv. Sau poți fi lovit în loc să primești recunoștință. Și nici măcar nu ești surprins de asta. Ești obișnuit. Ai învățat să înduri sau să te aperi. Însă cu fiecare lovitură, trădare și dezamăgire pierzi ceva irevocabil. Ceva ce pleacă pentru totdeauna și moare. Și tu devii mai puternic, da. Dar din contul altor calități importante.

Ceea ce nu ne omoară, pur și simplu nu ne omoară imediat. Și ne face mai puternici sau lipsiți de sentimente? – cine știe. Avem nevoie de cât mai puține lucruri care ne omoară. Și de cât mai puțini dintre cei care ne omoară. Pentru că toți sunt la fel – ucigașii. Ucigașii sufletelor blânde și impulsurilor bune …