Inspiră-te din înțelepciunea antică! 20 de citate ale marelui Socrate

Socrate – este cel mai strălucit gânditor al Greciei antice. Învățăturile lui au fost un punct de cotitură în filosofia mondială. El a fost primul care a sugerat să se ia în considerare nu forțele naturale și lumea în ansamblu, ci personalitatea umană. Nu făcea înscrieri, ci își exprima gândurile verbal, de aceea la descendenți au ajuns scrierile elevilor săi.

Iată câteva citate înțelepte ale marelui folosof:

1. Numai într-o dispută se naște adevărul.

2. Moartea este cea mai mare iluzie a omenirii. Atunci când trăim – ea încă nu există, când murim – deja nu mai există.

3. Cu cât am mai puține dorințe, cu atât sunt mai aproape de zei.

4. Cine vrea să miște lumea trebuie mai întâi să se miște el însuși.

5. Nu-ți poți vindeca trupul, fără să-ți vindeci sufletul.

6. Nu există frumusețe acolo unde nu este nimic bun și util.

7. Omul rău îi rănește pe alții fără niciun beneficiu pentru sine.

8. Există doar un singur lucru bun – cunoaşterea şi un singur lucru rău – ignoranţa

9. Cu cât mai mult cunosc oamenii, cu atât mai mult îmi apreciez câinele.

10. Știu doar că nu știu nimic, dar alții nu știu nici asta.

11. Căsătorește-te, indiferent de orice. Dacă ai norocul de o soție bună, vei fi fericit, dacă ai norocul de una rea – vei deveni filosof.

12. Întrucât nu știm ce este moartea, este irațional să ne fie teamă de ea.

13. Logica obișnuită spune: dacă ești nefericit, atunci nu ai fericire. Dacă nu o ai, atunci mergi și o caută. Logica paradoxală spune: dacă mergi să-ți cauți fericirea, atunci o vei pierde! Pur și simplu, conștientizează că o ai.

14. Cucerește-ți prietenii nu prin lingușirea goală, ci prin cuvinte sincere de iubire.

15. Mai bine să mori cu curaj, decât să trăiești în rușine.

16. Omul perfect poate fi considerat cel care aspiră la perfecțiune; omul fericit poate fi considerat cel care își dă seama că deja își atinge scopul.

17. Atunci când cuvântul nu bate, nici bățul nu va fi de ajutor.

18. Natura ne-a înzestrat cu doi ochi, două urechi, și numai o singură limbă, astfel încât să privim și să ascultăm mai mult decât să vorbim.

19. În fiecare om este soarele. Doar permite-i să strălucească.

20. Foamea este cel mai bun condiment pentru mâncare.

21. Omul sărac nu este cel care nu are niciun ban în buzunar, ci cel care nu are niciun vis.

22. Cine vrea – caută o cale, cine nu vrea – caută un motiv.