Află ce este CĂSĂTORIA în a doua jumătate a VIEŢII, potrivit teoriei lui Jung!

Potrivit psihologului elvețian, când ne căsătorim (dacă ne căsătorim din dragoste, nu din interes), avem o proiecție reciprocă cu partenerul nostru. Femeia proiectează asupra partenerului Animusul său, iar el – Anima sa. Jung consideră că relațiile noastre romantice din tinerețe, sunt determinate în întregime de astfel de proiecții. Acțiuni conștiente sunt prea puține. Când începem o relație de iubire în tinerețe, suntem conduși mai întâi de Inconștientul nostru. Și cu cât suntem mai inconștienți, cu atât mai puțin avem libertatea de a alege.

La mijlocul vieții, omului îi apar alte scopuri, o altă viziune, el se reanalizează pe sine, realizările sale și atitudinea de bază față de viață.

La această etapă, omul este în dezacord cu sine însuși. Iar în cazul dezacordului cu propria persoană, se rupe legătura dintre Eul omului şi Inconştientul său. Ceva în Inconştient deja se conștientizează, iar ceva se “acoperă” ca “nu e al meu”/ “nu aşa”. Oamenii devin mult mai determinați în Ego-alegerile lor.

Pe măsură ce Eul se consolidează, confruntarea cu tine însuți crește treptat și cu cât ajunge mărimi mai mari, cu atât mai bine începem să proiectăm componentele disarmonice din noi asupra partenerilor, copiilor noştri sau celor din jur.

Dacă în tinerețe relațiile de prietenie se leagă imediat, atunci la vârsta adultă oamenii mai greu se potrivesc unul cu celălalt, crește intoleranța (înclusiv cu sine). Această  intoleranță, iritabilitate sau dezamăgire se proiectează în exterior, asupra altor persoane.

Jung identifică două tipuri de persoane în funcție de scenariul la mijlocul vieții:

A) natură spirituală relativ simplă;

B) natură spirituală relativ complexă.

În acest caz, prin “simplă”/”complexă” nu se are în vedere bogăția manifestărilor intelectuale sau senzuale ale omului. Asta este, în primul rând, numărul axelor de conflict pe care o persoană le poartă în sine. O natură mai “complexă” este, de asemenea, mai conflictuală. Această persoană proiectează asupra altora mai multă negativitate.

Oamenii mai “simpli” ştiu mai bine cum să-şi aplaneze conflictele interioare. Şi nu o fac pentru că sunt mai echilibrați şi armonioși, ci mai degrabă datorită “tăcerii” interioare. Însuşi Jung presupunea, că femeile au o natură mai “simplă”, în timp ce bărbații mai complexă. În timpurile noastre, acest lucru poate fi contrar realității, dar totuși…

Când figurile “simple” și “complexe” încearcă să ajungă la un acord, se întâmplă următoarele: “cel complex” are nevoie să fie armonizat, iar cel “simplu” nu este capabil să-l satisfacă complet (de exemplu cel “dificil” vine de la muncă supraîncărcat de probleme şi așteaptă că partenerul său “simplu” îl va sprijini, iar acesta din urmă îi spune: “Totul va fi bine”).

Ca rezultat, natura “simplă” se simte undeva la periferie, iar cea “complexă” nu primește armonizarea necesară de la partener. Și atunci apare criza în relație. În cele mai dificile cazuri, oamenii se certă-divorțează, dacă nu-i împiedică contractul de căsătorie.

Jung consideră că sarcina principală a căsătoriei în a doua jumătate a vieții, este ca fiecare dintre naturile descrise mai sus, să învețe să transmită experiența celeilalte părţi, adică natura “complexă” să înţeleagă că în interiorul ei există simplitate și cea “simplă” – că în simplitatea ei este incorporat nucleul unei diversități mari. (“dintr-un punct poți trasa un număr infinit de raze”).

Căsătoria în a doua jumătate a vieții pentru Jung, este un fel de instrument auxiliar pentru a trece individualizarea.

El afirmă că în căsătorie, un partener este întotdeauna “complex”, iar al doilea – “simplu”. De exemplu, în aspectul casnic, tipul de persoană mai “complexă” este, de obicei, femeia care știe ce draperii se vor potrivi cu tapetul, iar soțul poate fi “complex”  într-o altă sferă.

Sursa