De ce este inutil să devii “mai feminină”? Iată 3 mituri greșite despre feminitate!

Probabil, fiecare dintre voi s-a confruntat cel puțin o dată cu stereotipul: dacă-ţi dorești o relație completă cu un bărbat, trebuie să fii cât mai feminină.
Dar ce este “feminitatea”? Există multe opinii despre ea și unde există multe opinii, există şi mituri. Și aici sunt principalele.

Mitul 1: despre calitățile feminine

Dicționarul spune că feminitatea este ansamblu de trăsături care constituie specificul caracterului feminin: sensibilitate, gingășie, fragilitate, loialitate, sinceritate, sacrificiu, compasiune, supunere. Aceste trăsături încurajează bărbatul să-și protejeze aleasa.

Aici se ascunde primul mit: ce sunt calitățile atribuite doar bărbaților sau doar femeilor. Nu v-aţi săturat să trăiți pe planete diferite cu bărbații? Ei de asemenea, pot fi blânzi, sinceri, plini de compasiune şi emoționali. În timp ce femeia poate manifesta calități “masculine”: curaj, determinare, activitate, scopuri bine determinate.

Utilizând aceste instrumente medievale în viaţa modernă, nu faci decât să suferi pentru că nu corespunzi idealurilor veșnicii feminități.

Mitul N2: despre “feminitatea” exterioară

Deseori feminitatea este asociată cu aspectul exterior. Păr lung, fuste lungi, pantofi cu toc, decolteu, parfum uşor – fără acest arsenal, nu ai dreptul să te numești feminină.

Cred că femeia încrezătoare nu trebuie să demonstreze nimănui nimic. Rochiile şi fustele într-adevăr te înfrumusețează, însă ele nu fac femeia feminină de facto. Multe dintre noi sunt frumoase, sexy şi feminine în blugi şi fără machiaj.

Mitul N3: despre comportamentul “feminin”

Încă un mit – că a fi feminină înseamnă a fi slabă, lipsită de apărare. Multe femei cred că în relația cu bărbatul trebuie să manifeste aceste calități: să cedeze, să fie dezinteresate, blânde, grijulii. Chiar mamele şi bunicile noastre ne învață că bărbatul ar trebui plasat în centrul vieţii, să depinzi emoţional doar de el.

Și aici pășim pe un strat de gheață foarte subțire: mulți bărbați nu au nevoie deloc de o astfel de parteneră. Cine va dori să creadă că fericirea cuiva depinde doar de tine şi tu eşti unicul sens în viaţa cuiva? Mai ales dacă privești prin părți, aceste femei sau, mai degrabă, aceste fetițe în corp de adult – nu sunt atât de puține.

Dacă continuați să credeți că cheia succesului în relații depinde doar de feminitate, știți ce se poate întâmpla? Veți îndepărta pe planul secund alte sfere ale vieții, interese personale și profesionale. Concentrându-te pe un singur subiect, blochezi posibilitatea dezvoltării altora.

În sfârșit, cel mai periculos lucru dintre toate aceste mituri, este concluzia că există “femei adevărate/ bărbați adevărați”. Și că trebuie să ne îmbunătățim mereu pentru a deveni “adevărați”.

Dar oare, cea pe care o vezi în fiecare zi în oglindă – este falsă? Nu poate fi! De aceea, în loc să te gândești cum să-ţi crești “feminitatea” mitică, recunoaște-ţi ţie însăţi: sunt adevărată, unică, interesantă. Și cu asta sunt frumoasă!

Sursa