IUBIREA este ceva mai mult – mai exigentă și uneori chiar tragică…

Credem că știm ce este iubirea și putem iubi. În realitate, cel mai des, putem doar savura relațiile umane. Credem că iubim o persoană, pentru că simțim afecțiune şi ne simțim bine cu ea, însă iubirea este ceva mai mult – mai exigentă și uneori chiar tragică.

În iubire există trei părți.

În primul rând, o persoană iubitoare oferă, ea vrea să ofere. Dar pentru a oferi, fără să-i facă rău celuilalt, trebuie să poată oferi. Cât de des se întâmplă să dăruim nu din dragoste adevărată, dezinteresată și generoasă, ci pentru că atunci când oferim, ne simțim importanți, în noi crește sentimentul de măreție. Şi să primești iubire în aceste condiții, este foarte dureros.

Pe de altă parte, trebuie să poți primi iubirea. Şi uneori, a primi este mult mai greu decât a oferi. Știm cu toții cât de dureros e să primim ceva de la o persoană pe care ori nu o iubim, ori nu o respectăm – este ceva umilitor, insultător.

Pentru a putea oferi şi primi, iubirea celui care oferă trebuie să fie dezinteresată, iar cel care primește să-l iubească pe celălalt şi să creadă necondiționat în iubirea lui.

Însă chiar și acolo unde şi a da, şi a primi – e sărbătoare şi bucurie, există încă o parte a iubirii de care uităm. Este vorba de sacrificiu.

Nu în sensul în care ne-am obișnuit să credem despre el: de exemplu, că o persoană care iubeşte e gata să lucreze pentru cealaltă, să se lipsească de ceva doar ca celălalt să obțină ce vrea. Nu, sacrificiul despre care vorbesc, este mai strict, se referă la ceva mai profund. Este atunci când persoana din dragoste pentru celălalt, este gata să se dea la o parte. Există uneori între soț și soție astfel de situații: ei se iubesc reciproc cu putere, afecțiune, blândețe, bucurie. Și unul dintre ei este gelos – nu pe cineva, ci pe trecut. De exemplu, se îndepărtează prietenii sau prietenele din copilărie, se duc undeva în adâncurile amintirilor din experiența trecutului. Cel care iubeşte profund, vrea ca viaţa să înceapă din momentul întâlnirii lor. Și tot ce precede această întâlnire, toată bogăția vieții, sufletului, relației îi pare a fi un pericol: ceva trăiește în sufletul persoanei iubite, în afară de el.

Această abordare este foarte periculoasă: o persoană nu înceape să trăiască dintr-o anumită zi, chiar dacă este una luminoasă. El trebuie să trăiască încă de la începutul vieții sale. Şi cel care iubeşte trebuie să accepte misterul trecutului, ca un secret și să-l protejeze, trebuie să recunoască că în trecut existau astfel de relații ale persoanei iubite, astfel de evenimente ale vieții la care el nu va fi părtaș, decât cu o iubire protectoare, afectuoasă și respectuoasă.

Și aici începe credința: nu numai în Dumnezeu, ci credința reciprocă a unei persoane în cealaltă.

Autor: Mitropolit A. Surozhsky

Sursa