6 reguli despre întâlniri, pe care deja e timpul să le înțelegi la 30 de ani!

Cu cât devii mai matur, cu atât mai puțin îţi faci griji despre ce vor crede alţii despre tine. De aceea, la întâlniri mergi cu mai puţină agitație şi ai o atitudine mai simplă faţă de ritualurile jocurilor de căsătorie. Iată câteva lucruri despre întâlniri, pe care e timpul să le înțelegi deja la treizeci de ani:

1. Nu eşti obligată să te aranjezi 

Desigur, poţi să mergi la coafor, manichiură, pedichiură, poţi îmbrăca fusta mini şi pantofii cu toc şi lasă bărbatul cu gura căscată. Dar toate acestea nu sunt necesare. Poți veni la prima întâlnire în adiași, blugi și să petreceți timpul minunat, obținând o invitație şi pentru a doua întâlnire.

2. Poţi pleca în orice moment

Cei mai mulți dintre, noi au fost educați că trebuie să respecte sentimentele altora. Prin urmare, fetele de multe ori se jenează să profite de dreptul de a se ridica și a pleca, dacă comportamentul băiatului nu-i place.

3. Înveţi să vorbeşti despre bani

Doi oameni adulți ar trebui să poată discuta calm despre partea financiară a întâlnirii. Aici nu există o soluție “corectă”. Plătește bărbatul sau fiecare pentru sine, împărțiți suma la doi, sau el plătește în restaurant şi tu cumperi bilete la film – cel mai important e să fiţi pe aceeași undă.

4. Nu planifici relații intime

“La prima întâlnire nici-nici”, “sărutul la a doua întâlnire, intimitatea – nu mai devreme de a cincea întâlnire, dar nu mai târziu de a șaptea, altfel băiatul va pierde interesul” – intimitatea după program nu este cea mai bună idee.

Nu este important numărul de ordine al întâlnirii, ci dacă simţi dorinţă şi ai încredere în acest băiat. Dacă aceste două lucruri nu există, nu contează de câte ori v-aţi întâlnit. Timpul pentru relaţii intime încă nu a sosit. Şi poate nu va sosi niciodată…

5. Nu te adaptezi după bărbat

Femeilor le place să facă impresie bună, să pară distractive, inteligente, interesante. Dar, uneori, dorința de a plăcea – te face să mergi prea departe.

La întâlniri nu trebuie să inventezi hobby-uri, aventuri sau să-ţi perfecționezi versiunea despre tine. Ori bărbatul te place aşa cum eşti, ori nu merită să te agiţi.

6. Nu există reguli

Regulile precum: “Fata trebuie să întârzie puțin, pentru a face băiatul nervos.” “La prima întâlnire bărbatul trebuie să vină cu flori” sau “Trebuie să vorbești mai puțin şi să asculți mai mult” – şi alţi “trebuie”, eşti obligat”…

Singurul lucru pe care trebuie să-l faceți unul față de celălalt: e să vă comportați politicos și cu respect, restul este opțional și depinde complet de situația și percepțiile personale despre frumos.

Sursa