Mi-e dor de tine, dar nu vreau să te întorci! Iată de ce…

În acele zile, în care amintirile şi vremurile bune se întorc atât de ușor în memoria mea, îmi permit să-ţi simt din nou prezența. Îmi permit să respir cu aceste amintiri.

Să mă gândesc la tine – e o pistă destul de alunecoasă.

Deja am pierdut multe zile amintindu-mi, zile în care trebuia să lucrez, să fac ceva util, să fac cel puțin ceva, dar să nu mă gândesc la de tine.

Uneori mă întreb, oare există un mod de a bloca complet pe cineva în memorie? Uneori, pur şi simplu încerc să găsesc motive să te urăsc, dar nu-mi reușește. O parte din mine crede că nu voi putea supraviețui acestei pierderi, care mă distruge emoțional.

Nu contează câte cărți de psihologie şi povești am citit, oricum nu am găsit nicio cale să te eliberez.

Poate că într-o zi voi putea învăța porumbița din interiorul meu, care insistă că tu ești unicul, că nu sunt deloc o porumbiță. Sunt om, iar oamenii pot avea mulți parteneri. Că m-am înșelat gândindu-mă că ești unic, dar încă mă văd alături de tine în tot ceea ce fac. Iar uneori mi se pare că durerea nu se va sfârși niciodată.

Cred că oamenii dintr-un motiv necunoscut, pot deveni “toxici” unii pentru alţii. Cred că dragostea poate fi uneori un lucru teribil, care nu-ţi permite să crești. Cred că uneori ascunde adevărul despre omul pe care-l iubești. Și cred sincer, că iubirea de sine este cea mai puternică dintre toate.

Deși acum sufăr, mă doare şi mi-e dor de tine, ştiu că sfârșitul poveștii noastre de iubire, a fost decizia corectă.

După ce am plecat, am învățat să mă iubesc mai mult. Am învățat să am grijă de mine, în felul în care nu mi-am imaginat niciodată. Îţi spun că mereu îmi va fi dor de tine, dar, de asemenea, îţi spun că nu vreau niciodată să te întorci.

Sursa