Vreau de la tine mai mult decât îmi poți da…

Îl iubesc deja de trei ani. Ne-am întâlnit un timp foarte scurt, poate două-trei luni, însă au fost atâtea emoții în această perioadă, de parcă am fi fost împreună câțiva ani.

Apoi, am reușit să mă căsătoresc. El deasemenea. Subconștient așteptam că ne vom întâlni într-un parc, în drum spre muncă sau într-un magazin… Ne-am întâlnit recent pe o rețea de socializare…

Nu i-am spus niciodată că l-am iubit. La început mi se părea că e doar o aventură, apoi era prea târziu să-i spun ceva…

Stătea lângă mine, atât de apropiat, cunoscut şi mângâiat de sute de ori pe toate cicatricile, însă nu era al meu. I-am atins obrazul, s-a apropiat de mine, șoptindu-mi la ureche:

– Ești a mea, a mea ….
– E timpul să plec, prânzul s-a terminat.
– Iar vei dispărea…
– Îţi voi scrie …
– Pa.

Prima dată când s-a întâmplat, a fost la mine acasă. Soțul era plecat într-o călătorie de afaceri și l-am invitat ca pe un vechi prieten. I-am arătat apartamentul, niște poze, l-am servit cu ceai. În hol, i-am atins accidental umărul, el mi-a atins mâna şi astfel s-a început totul…

– Mai stai puţin.

– Îţi aminteai de mine uneori?
– Deseori. Și tu?
– Deseori.
– Întotdeauna ai fost pentru mine specială.
– Sunt cea mai obișnuită. Ca și tine. Doar că ne potrivim.
– Nu știu cum voi putea să mă uit acum în ochii soției mele.
– Nu te uita.

… nici eu nu știam cum să mă uit în ochi.

Ne întâlneam la pauza de prânz, mergeam la cafenea, savuram ambii dintr-o cafea și o înghețată, apoi priveam râul, vorbeam despre ceva, însă eu nu-l ascultam, îmi era bine să stau așa, sprijinindu-mă de umărul lui și simțindu-i mirosul pielii…

– Mi-e dor de tine când ești încă lângă mine…

– Ascultă, cred că soția mea suspectează ceva. Ieri a spus că tricoul miroase a parfum de femeie.
– Poate nu ar trebui să ne mai întâlnim?
– Începi din nou? N-am spus că nu vreau să ne întâlnim. Doar că trebuie să fim mai atenți.
– Spune-mi …
– Ce?
– Știi ce vreau să aud …
– Nu pot …

Vreau de la tine mai mult decât îmi poți da. Iubire, grijă …am toate acestea de la soțul meu. Spui că nu vrei să complicăm lucrurile, nu vrei să te atașezi, nu-mi arăți sentimentele … Șterg numărul tău … Încerc să nu mă gândesc la tine, să înăbuș amintirile, încerc să nu să mă gândesc la soțul meu, lângă care adorm în fiecare noapte, imaginându-mi că eşti în locul lui … Îmi promit că nu te voi mai vedea niciodată. Și imediat ce apari, mă întâlnesc cu tine la pauza de prânz.

– Mă atragi …

Stăm în mașină cu geamul coborât, de parcă n-ar trebui să ne ascundem de ochii curioși.

– Să nu complicăm lucrurile – spune el. Să lăsăm totul așa cum este.

Înțeleg că nu voi putea lăsa totul așa cum este. Îl iubesc prea mult. Rotesc pe deget inelul de logodnă.

– Da. Să lăsăm totul.

Ies din mașină şi nu-l sărut la despărțire. Nu privesc înapoi. Plec prima…

Dar vreau atât de mult să mă întorc…

Sursa