Cum e să fii copilul unei mame perfecte…

Acest articol este scris de autoarea cărții “Mamă dragă! 9 mituri despre maternitate” din numele unui copil născut de o mamă ideală. Eroul liric îşi descrie ziua și isprăvile mamei sale uimitoare.

“Mama se trezește înaintea tuturor pentru a descărca mașina de spălat vase, a călca ciorapii şi a ne prepara terciul în lapte de soia. În timp ce terciul fierbe, ea îşi spală dinții cu pasta de dinți etichetată ECO. Apoi ne trezim: eu şi tata şi mâncăm cel mai corect mic dejun din lume: spanac proaspăt, ouă fierte și terci benefic, fără sare. Cea mai mare frică a mamei este glutenul. Iar a mea, să nu fac fărâmituri de pâine fără gluten pe masa albă. În fiecare dimineață mama face o poză cu micul dejun, asigurându-se că picioarele fără pedichiură nu ajung în cadru, după care încarcă imaginea pe instagram.

Mama mea este perfectă. Cel puțin aşa spun toţi cei din jurul nostru: prietenele, vecinii şi cititorii ei de pe rețelele de socializare.

Ne urcăm în mașină şi mergem la grădiniță. Până grădiniță ajungem într-un minut, dacă mergem prin curte, însă mama mă aduce întotdeauna în scaunul auto pe bancheta din spate.

La grădiniță îmi scoate salopeta de iarnă din blană naturală de enot. Când a procurat-o, tata a oftat din greu, că de exemplu el nu-şi permite o haină de iarnă atât de scumpă. Iar mama i-a spus că e păcat să economisești pentru copil. Mai mult decât atât, copilul într-o salopetă ieftină nu va acumula multe aprecieri pe Instagram. Sunt nevoit să suport, doar mama a depus efort. La sfârșit ea îmi dă cutiuța unde sunt “săruturile ei”. Ştiu, acolo nu este nimic, însă mama a citit pe blogul unei alte mame că e bine să-i dai copilului o astfel de chestie. Cel mai important: nu se teme că-mi va fi dor de ea pe parcursul zilei.

În primele şase luni mama venea cu mine la grădiniță, se uita ce mâncăm, dacă e cald, dacă ne îmbracă când ieşim la plimbare şi dacă nu cumva ne provoacă daune psihologice. Dacă nu ştiţi: daunele psihologice pot fi provocate de orice: observația educatorului, cearta cu alt copil rău, pălăria din colecția de anul trecut de la Molo, cartea despre gogoașă, lipsa de laudă…etc. Iar la toate sărbătorile mama strigă atât de tare, încât acoperă cu vocea ei aplauzele părinților: “Daniel, eşti cel mai bun!”

De fapt, eu nu sunt cel mai bun. Sunt – traumatizat. Odată, când aveam doi ani, în casa noastră s-a produs o catastrofă – părinții mei s-au certat chiar în faţa mea! Mama, care se pare că s-a născut în rochie de cașmir, cu zâmbet blând și oala cu supă de pui în mâini, țipa cât o ținea gura: “Îţi interzic să vii acasă cu prietenii tăi proști şi cu bere! Și tata a aruncat în ea o bucată de pâine fără gluten. De atunci, eu ca victimă a violenței în familie merg cu regularitate la psiholog.

De asemenea, mama mă întreabă dacă cineva din copii mă ofensează la grădiniță. Desigur, îi spun. Că Mihai mi-a luat camionul. Iar Maria mi-a pus țânțari în supă. Mama nervoasă prinde părinții acestor copii pe coridor şi duce cu ei discuții educationale. Mama are dreptul. Ea ştie mai bine. Iar apoi acești copii se țin departe de mine.

Mama mă ia de la grădiniță după-amiază. Trebuie să mergem la şah. Sau la hochei. Sau la engleză, înot, desen, aikido, în funcţie de ziua săptămânii. Mama investește în mine mulţi bani, timp şi forţe. Este o mamă responsabilă. Dacă ai născut un copil, fii bună şi ocupă-te de el – acest lucru le spune prietenelor, când acestea se plâng pe odraslele lor.

Bineînțeles, ar fi mai bine dacă mama ar investi în mine mai multe ouă de ciocolată, plimbări în parcul de primăvară, discuții despre tot felul de lucruri înainte de somn. Și un cățel moale, viu. Însă mama crede că trebuie să investești în cunoștințe și să muncești. Iar de la animale poţi avea alergie. În plus, după toate postările pe instagram despre modul de viaţă sănătos şi stevie, e periculos să pui poze cu ouă de ciocolată.

Înainte de a merge la culcare ne jucăm “jocuri liniștite de relaxare”. Tata îmi citește o carte și mama epuizată, în ciuda tuturor protestelor lui, ne fotografiază și descrie fotografia cu textul: “Cel mai bun soţ și tată din lume”.

Apoi se culcă lângă noi și adoarme imediat. Day over. Eu însă nu dorm, mă gândesc că mama vrea să cresc cel mai inteligent, educat și bineînțeles, fericit. Dar eu pot deveni cineva obișnuit. Şofer de camion, de exemplu, pentru că asta îmi doresc. Sau să plâng în fotoliul psihologului: “Mama a ales pentru mine școala la domiciliu şi nu știu să mă înțeleg deloc cu oamenii”. Dar cel mai important, ce va face ea când voi crește mare? La urma urmei, ea nu are viață proprie și puțin probabil o va avea vreodată.”

Sursa