7 filme remarcabile, interzise să le privești în compania bărbaților!

Planifici să organizezi o petrecere de fete sau să-ţi inviţi prietena peste noapte? Atunci, neapărat să ţii cont de aceste filme. Cu siguranță, vor fi pe placul oricărei fete.

1. Cum să scapi de un tip în 10 zile (2003)

Andie Anderson (Kate Hudson), realizatoarea coloanei „Cum sa” din Composure Magazine, are o misiune foarte ciudata si putin timp la dispozitie. Trebuie sa scrie un articol despre toate greselile neintentionate pe care o femeie le face in relatia cu un barbat, greseli ce duc la ruperea legaturii. Pentru aceasta are doar 10 zile la dispozitie. Andie trebuie sa gaseasca un barbat, sa-l determine sa se indragosteasca de ea si apoi sa comita cateva greseli clasice astfel ca acesta sa-i dea papucii.

Din pacate pentru Andie, cel ales este Benjamin Barry (Matthew McConaughey) care tocmai a pariat cu seful sau ca poate face o femeie sa se indragosteasca de el in 10 zile. Este posibil ca o relatie falsa bazata pe deceptii sa reziste intr-o lume in care toti afirma ca doresc sinceritatea? Puteti fi siguri de asta!

2. Întâlnire cu Joe Black (1998)

Ciclul vieții umane este serios bulversat când Moartea se hotărăște să vină în vizită pe Pământ. Prințul întunericului nu se va obosi el însuși să întreprindă antrenanta, dar obositoarea călătorie, ci va trimite un sol, în persoana lui Joe Black, un chipeș Înger al Morții, interpretat de Brad Pitt.

Locul ales de Moarte este casa bogătanului proprietar al unui imperiu multi-media, William Parrish (Anthony Hopkins). Cu toate că este îndurerat de pierderea prematură a soției sale, Parrish și-a găsit alinarea lângă cele două fete superbe ale sale, Allison și Susan. Totodată, expansiunea financiară este o preocupare de bază care îi păstrează nealterată pofta de viață.

Joe Black va constata că avatarurile dragostei sunt la fel de complicate și sfâșietoare și pentru Moarte, cum sunt și pentru muritorii de rând. Atât timp cât Joe Black își va fi pierdut capul, William Parrish va rămâne în viață.

3.Dragul meu John (2010)

Inspirat de un roman al lui Nicholas Sparks, Dear John îl are ca protagonist pe John Tyree (Channing Tatum), un soldat care se îndrăgostește într-o permisie de frumoasa, dar și conservatoarea studentă Savannah (Amanda Seyfried). Titlul filmului vine de la începutul scrisorilor pe care i le trimite Savannah soldatului.

Timp de șapte ani, cei doi corespondează intens, scrisorile lui Savannah (Amanda Seyfried) însemnând pentru tânărul soldat mai mult decât niște simple gesturi romantice, căci la fiecare misiune periculoasă acesta reușește să-și mențină echilibrul psihic tocmai cu ajutorul acestor dovezi de dragoste. Însă această îndelungată corespondență are consecințe pe care niciunul dintre cei doi tineri nu le prevede.

4.Cealaltă moștenitoare Boleyn (2008)

O poveste somptuoasă și senzuală despre intrigi, dragoste și trădare, derulată pe fundalul unui moment definitoriu pentru istoria Europei, “CEALALTĂ MOȘTENITOARE BOLEYN” este povestea a două frumoase surori, Anne (Natalie Portman) și Mary Boleyn (Scarlett Johansson), care, împinse de ambiția oarbă a familiei, intră în competiție pentru iubirea lui Henry al VIII-lea (Eric Bana), un rege chipeș și plin de pasiune.

Deși în final ambele femei vor ajunge în patul regelui, numai una va reuși să urce pe tron, dar pentru o domnie scurtă și tulbure, încheiată tragic de călău, cu o singură lovitură de sabie.

5. Cecile vs. Brigitte (1998)

Cecile (Judith Godreche) este un soricel de biblioteca fara mari sperante sa se transforme peste noapte intr-o femeie fatala, fara un ajutor serios. De profesie antropolog, Cecile este foarte atrasa de seful ei, care insa nu ii acorda nici o atentie, ba chiar ii si submineaza putina incredere in sine pe care o are, respingand subiectele pe care Cecile le propune pentru teza pe care trebuie sa o scrie. In cele din urma, pentru a-l impresiona, Cecile apeleaza la noua sa vecina, o adevarata devoratoare de barbati, cu gandul sa scrie o teza despre femeile fara inhibitii. Ba chiar intra in jocul noii sale „prietene”, cu gandul sa experimenteze putin. Insa experimentul va fi un adevarat succes, care il va aduce la picioarele sale pe seful care inainte nu stia sa o aprecieze…

6. Fantoma mea iubită (1990)

Gândiți-va la cea mai emoționantă poveste de dragoste. Mai gândiți-va si la cea mai sclipitoare comedie, la cea mai uimitoare poveste supranaturala si la cel mai tensionat thriller de mister. V-au venit in minte patru filme diferite. Sau va numarati printre milioanele de oameni si critici care au descoperit ca filmul numarul 1 al anului 1990 este “Fantoma mea iubita”.

Veti fi surprinsi, incantati si veti incepe sa credeti. Patrick Swayze este o fantoma care face echipa cu un medium (Whoopi Goldberg, distinsa cu Premiul Oscar) pentru a afla adevarul care se ascunde in spatele mortii lui si pentru a o salva pe iubita lui (Demi Moore) de a urma aceeași soarta.

7. Ce-şi doresc femeile (2000)

Nick Marshall, “Bărbat” cu majuscula, este un burlac irezistibil, care își închipuie că învârte lumea pe deget. De altfel, s-a autoproclamat “darul făcut de Dumnezeu femeilor”. Dar într-o noapte, în locuința sa amenajată “à la Sinatra”, cineva îi dă un brânci, iar șocul îi deschide urechile mai mult decât ar fi visat el vreodată. Nick descoperă că a căpătat el însuși un dar : poate auzi cele mai ascunse gânduri ale femeilor.

La un moment dat nu mai suporta sa auda toate parerile femeilor despre barbati si chiar despre el.

O comedie romantica, in care Mel Gibson, angajatul unei agentii de publicitate, genul tipic de “mascul feroce” este binecuvantat, sau mai bine zis blestemat, cu darul de a putea raspunde la cel mai vechi mister al omenirii…”ce vor femeile”. Situatiile comice si deznodamantul, putin previzibil totusi, ii servesc perfect pe cei doi actori, care-si pun in valoare talentul de actori de comedie.

Sursa descriere filme: cinemagia.ro