Părinții narcisiști: cum își tratează copiii și de ce îi consideră proprietatea lor privată.

Părinții narcisiști tind să-i ia copilului cel mai important lucru – dreptul de a fi el însuși. Majoritatea persoanelor care au unul sau ambii părinți cu tulburare narcisistă se simt adesea de parcă nu ar exista. Narcisistul își consideră copilul proprietatea sa. Pentru el copilul este o sursă nesfârșită de resurse. De aceea încearcă din toate puterile să-l țină aproape cât mai mult posibil.

Un părinte narcisist poate avea grijă de bunăstarea fizică a copilului său, dar niciodată nu va avea grijă de bunăstarea sa emoțională. Copilul poate fi certat și pedepsit nu numai pentru manifestarea emoțiilor, ci și pentru boală, pentru că tot ceea ce încalcă confortul și liniștea părintelui este interzis. Copilul ar trebui să fie cât se poate de confortabil și, în același timp, să-i îndeplinească toate standardele înalte. Atitudinea față de copil este determinată de cât de mult corespunde acestor standarde. Tot ce este semnificativ pentru copil – este ignorat și devalorizat de către părintele-narcisist.

Copilului i se transmite că trebuie să muncească din greu pentru a câștiga dragostea părintească; dacă nu îndeplinește cerințele, va fi părăsit sau dus la orfelinat; i se transmite că este mai puțin valoros decât alții: este mereu comparat și devalorizat în această comparație.

În familiile narcisiste nu există limite sănătoase: părinții-narcisiști fie controlează fiecare pas al copilului, fie sunt complet indiferenți și distanți. Paradoxul este că acești părinți vor să-și vadă copilul foarte reușit social, deoarece prin el își realizează visurile, însă dacă copilul are succes într-o zonă semnificativă pentru părinți, ei pot devaloriza aceste realizări, vor tinde să le distrugă, fiind incapabili să reziste propriei invidii. Dacă copilul îndrăznește să ia o altă cale, furia și disprețul părintelui narcisist nu va avea limite.

Părinții narcisiști nu își recunosc niciodată vina sau nu-și cer iertare. De asemenea, copilul este privat de dreptul de a se plânge sau de a cere sprijin, în timp ce părinții narcisiști vorbesc constant despre ei și despre problemele lor, cerându-i copilului participarea, ajutorul și empatia.

Părinții narcisiști nu sunt capabili să-și alimenteze copiii cu dragoste. Dacă copilul nu este cel mai bun în conformitate cu scara personală a părintelui și nu poate primi admirație de la ceilalți prin intermediul copilului, atunci își va distruge emoțional copilul.

Părinții narcisiști critică și ridiculizează adesea aspectul copiilor. De multe ori copilul are un aspect mult mai atractiv decât al părintelui și simțind o invidie puternică, părintele caută să-i insufle copilului un complex de inferioritate, iar uneori, chiar îl împinge la schimbări care îl vor face mai puțin atractiv.

Adesea, o mamă narcisistă cu toate puterile își ține copilul adult lângă ea, inspirându-i în orice mod posibil că este slab și lipsit de apărare, iar lumea este foarte periculoasă.

Părintele narcisist încearcă deseori să distrugă prietenia și relațiile de iubire ale copilului. În același timp, poate declara că îi dorește copilului prieteni buni, să-și întâlnească dragostea, când de fapt îi transmite subtil: „nu ești demn de o relație”.

Copiii adulți ai părinților narcisiști își aleg adesea parteneri-narcisiști, deoarece partea inconștientă a psihicului nostru este construită astfel încât tindem involuntar să retrăim traumele psihologice din copilărie cu alte persoane care se aseamănă cu părinții noștri.

Copiii narcisiștilor au o stimă de sine scăzută; sunt foarte sensibili la opiniile altora; au sentimentul de vinovăție și rușine cronică; rareori știu să se audă pe sine, să-și asculte emoțiile și dorințele; sunt predispuși la anxietate și tulburări depresive; în relații, adesea suportă abuzuri emoționale sau fizice o lungă perioadă de timp, temându-se să fie abandonați; sunt predispuși la codependență. De asemenea, sunt adesea perfecționiști și se devalorizează, deoarece părintele lor interior vorbește cu vocea părintelui narcisist real.

Nu ne putem schimba părinții. Este inutil să sperăm și să așteptăm ca părintele narcisist să-și dea seama de consecințele acțiunilor și cuvintelor sale. Este important să ne oprim și să începem calea către noi înșine. Nu este niciodată prea târziu să facem asta. Trauma psihologică din copilărie poate fi vindecată complet sau aproape complet, deși acest lucru necesită mult efort din partea omului și a unui specialist.