L-am întrebat pe bunicul meu de ce a divorțat de bunica după 42 de ani de căsătorie. Iată ce mi-a răspuns.

Într-o zi, am mers cu toată familia în sat, în vizită la bunici. Bunicul meu a trăit toată viața acolo, la oraș venea foarte rar și doar să ne viziteze. Recent am aflat că el și bunica au divorțat. Pentru mine aceasta a fost o veste neașteptată, având în vedere că totul era ca înainte. Locuiau în aceeași casă și mi se păreau foarte fericiți împreună.

Pentru mine căsătoria bunicilor a fost întotdeauna etalonul fidelității. Întotdeauna i-am luat drept exemplu, pentru că s-au cunoscut încă de când erau studenți, au trăit o viață lungă împreună și, așa cum mi se părea mie, erau cei mai fericiți oameni de pe pământ.

Despre divorț am auzit întâmplător de la vecini, după care am avut o discuție serioasă cu bunicul. Iată ce mi-a spus: 

”Eu și bunica ta am trăit o viață lungă și fericită împreună, și nu regretăm nimic. Bunica ta rămâne cea mai importantă persoană din viața mea, dar trăind atâția ani împreună, oamenii se pot plictisi unul pe celălalt.

Oricare ar fi iubirea, ea nu durează pentru totdeauna. Cel mai important lucru pentru noi este ca mama și tatăl tău și, cel mai important, voi, nepoții să fiți fericiți. Cu bunica ta trăim separat deja de 4 ani și facem astfel de comedii doar când veniți în vizită. 

Nu voi spune că pentru noi este greu. Avem nevoie de acest lucru, deoarece fiind atât de mult împreună, ne-am obișnuit unul cu celălalt și traiul separat devine, de asemenea, problematic. Dar să locuim împreună acum, pentru noi este și mai rău.”

Deci, asta mi-a confesat bunicul și ca să fiu sincer sunt dezamăgit de relațiile dintre oameni, iar această poveste m-a bulversat.