Există lucruri pe care bărbatul ar trebui să le înțeleagă fără cuvinte – consideră femeile.

Adesea partenerii în cuplu folosesc mesaje cu sens dublu – adică o contradicție între ceea ce spun și ceea ce simt în realitate.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple:

– Iubito, cum te pot ajuta?

– Nu am nevoie de de ajutorul tău – răspunde femeia, care se prăbușește de oboseală.

La întrebarea „De ce ai refuzat ajutorul?”, o astfel de femeie răspunde: „Mi-am pierdut încrederea în bărbat”.

Ce se întâmplă cu încrederea? Unde se pierde?

De cele mai multe ori încrederea este subminată în copilărie. Femeia adultă poartă în sine durerea pierderii încrederii, atunci când fetiță fiind, s-a deschis către părinți și nu a primit sprijin pentru sentimentele, gândurile, ideile, dorințele sale.

Încă din copilărie, această femeie este obișnuită să nu vorbească direct despre ceea ce își dorește sau renunță rapid la cuvintele sale dacă nu primește sprijin și aprobare rapidă.

Oamenii maturi din punct de vedere psihologic, sunt conștienți de faptul că ceilalți nu le citesc gândurile și că trebuie să ceară ceea ce doresc. Dacă nu ai cerut, atunci nu merită să te superi că nu ai primit ceea ce doreai.

Pe de altă parte, o astfel de femeie știe exact că bărbatul o iubește și atunci este evident că el va face pentru ea ceva. Nu pentru că a cerut, ci pentru că o iubește cu adevărat.

Fiecare femeie are propria listă cu ceea ce ar trebui să ghicească bărbatul, dacă o iubește cu adevărat.

De exemplu:

– să-i ofere ajutor, în cazul în care ea a fost la dentist.

– să o ajute cu copiii când vine acasă de la serviciu

– să găsească cuvele potrivite, dacă ea este supărată sau îngrijorată.

– să ducă pungile grele.

– să-i de-a flori;

– să nu o înșele;

Această listă poate continua la nesfârșit. Iar argumentul pentru toate este același: ”Doar este evident!” Și este foarte dificil să convingi omul că lucrurile care sunt evidente pentru cineva, nu sunt evidente pentru altcineva.

Vă voi da un exemplu din practică.

Într-o familie exista un acord potrivit căruia soțul putea să aibă o relație în afara căsătoriei, cu condiția că el va avea grijă de reputația și sentimentele soției. Și ambii erau mulțumiți. Atunci când soția a decedat într-un accident de mașină, bărbatul s-a recăsătorit. El era atât de obișnuit cu starea lucrurilor din familia sa anterioară, încât nu a discutat acest moment cu actuala soție, pentru care infidelitatea era inacceptabilă.

De aceea, este important ca partenerii să discute totul. Omul care iubește nu este cel care îndeplinește un anumit set de criterii, ci cel care vrea să te audă și este dispus să negocieze cu tine.