Ce se va întâmpla cu femeia care nu a mai fost într-o relație „bună” de multă vreme?

Nu orice femeie vrea să-și creeze o familie sau o relație serioasă. Bărbații pentru ea sunt foarte dificili, iar viața solitară i se pare mai ușoară.

Până nu demult bărbații erau cei care întrețineau familia. Nu existau atât de multe divorțuri și chiar relațiile simple aveau sens, partenerii trăiau și trăiau împreună până la sfârșitul zilelor. În zilele noastre, dacă femeia nu lucrează, ea este considerată de către bărbați leneșă, și ei nu doresc să întrețină o astfel de femeie. De aceea, femeile au început să se bazeze doar pe sine, ele nu au nevoie de complicații, trăiesc mai bine singure.

Trăiești și te bucuri sau iei ”ce a rămas”? 

Cel mai probabil, inițial, ea va auzi conversații pe la spate, că este singură, că nu are pe nimeni. În schimb, nimeni nu-i spune ce să facă. Pentru că, știți, că există părinți, care își învață copiii cum să trăiască până la 50 de ani și intervin mereu în viața lor.

Este suficient ca femeia să trăiască o perioadă singură și ea va avea complexe, i se va reduce stima de sine și nici bărbații nu vor fi așa cum își dorește. Este posibil ca acest lucru să se întâmple deoarece părinții au intervenit prea mult în viața ei.

În singurătate e dificil să trăiești?

Multora li se pare că acest lucru este adevărat. Da, uneori ai nevoie de ajutorul bărbatului (să bată un cui, să repare un robinet, să care greutăți). Dar este suficient ca femeia să întâlnească mai mulți bărbați, care apropo, au reușit deja să schimbe câteva soții, și ea va trage concluzii – este mai bine să te bazezi doar pe tine, să nu trăiești cu visuri exorbitante și totul va fi bine.