9 Cauze psihologice care stau la baza excesului de greutate.

La întrebarea „Cum să slăbești?”, cel mai frecvent răspuns este „Să mănânci mai puțin”. Dar oare este atât de simplu? Dacă excludem cazurile asociate cu boli cronice, tulburări hormonale, administrarea anumitor medicamente, principala întrebare este: „De ce omul mănâncă prea mult?”. Și nu întotdeauna greutatea în exces, chiar și în absența unor probleme grave de sănătate, este o consecință a supraalimentării.

Există câteva motive psihologice ascunse:

1. Conflictul nevrotic

Adică, o luptă constantă cu sine. Când îți dorești un lucru, dar trebuie să faci altceva sau, din anumite motive, este dificil să atingi ceea ce dorești. În acest caz, adevăratele dorințe pot fi suprimate – neconștientizate, iar conflictul are loc la suprafață, legalizându-se prin mâncare.

2. Setările părintești

Dacă în familia părintească a existat un cult al mâncării, dacă sărbătorile vesele și atenția adulților pentru copil erau asociate exclusiv cu mâncarea multă și gustoasă, atunci, devenind adult, el își va oferi o astfel dragoste, atenție și bucurie prin mâncare.

3. Lauda părinților

Dacă micuțul a mâncat tot și mai cere o porție. Astfel i se formează convingerea „Mănânc mult – sunt bun – sunt iubit”.

4. ”La noi în familie toți sunt grași. Genele sunt de vină.”

Și omul inconștient se formează după chipul și asemănarea rudelor semnificative, pentru a rămâne parte din familie. Cauza excesului de greutate la fete este încercarea inconștientă de a nu fi mai slabă decât mama, pentru ca mama să nu înceteze să o iubească.

5. Traumele psihologice

Dacă persoana a fost hărțuită sau abuzată s*xual, partea inconștientă a psihicului va încerca să o protejeze de repetarea unei astfel de experiențe groaznice, făcând-o „mai puțin atractivă”. Cu un grad ridicat de probabilitate, mama sau bunica, dacă au trăit o astfel de experiență, vor transmite această protecție – greutatea în exces – fiicelor și nepoatelor.

6. Gelozia excesivă a partenerului

În acest caz, excesul de greutate devine plata pentru pentru o viață liniștită: ”Sunt gras(ă) – ceilalți îmi acordă mai puțină atenție.” Cu toate acestea, există și alt motiv ascuns – pentru a nu-și înșela partenerul/partenera, mai ales dacă îi apar frecvent astfel de gânduri, dar are o interdicție internă strictă a trădării.

7. Frica de foame

Aceasta putea fi transmisă de rudele care au supraviețuit războiului. Aici a avut loc atât transmiterea psihogenetică, cât și introiecția (includerea opiniilor și credințelor altora în lumea noastră interioară).

8. Sentimentul golului interior. 

În acest caz, mâncarea va fi cea care umple golul, deși pentru o perioadă foarte scurtă de timp și permite să-ți potolești senzația neplăcută de anxietate.

9. Greutatea în exces are rolul unui corset suplimentar

Acesta oferă mai multă stabilitate atunci când îți este încălcat sentimentul de securitate sau este o protecție, care maschează vulnerabilitatea și sensibilitatea persoanei.

Aceasta nu este lista completă a cauzelor psihologice ale excesului de greutate. Ele pot fi foarte individuale și neobișnuite și, adesea, în timpul psihoterapiei, multe dintre ele ies la iveală. Dar atunci când din inconștient pleacă setarea „am nevoie de excesul de greutate” omul începe să slăbească, fără a depune prea mult efort, iar rezultatul devine stabil.