Mesajul părintesc: cum sună vocea din capul copilului tău?

Vocea cu care vorbești acum cu copilul tău, va rămâne cu el pentru totdeauna. Cu această voce el va vorbi cu sine, atunci când va deveni adult.

Toate reproșurile, moralizarea, nemulțumirea față de copil – vor servi ca bază a atitudinii sale față de sine. Dacă va putea să se sprijine, să se încurajeze, să aibă încredere în forțele proprii, dacă va fi bun cu sine – depinde de ceea ce îi spui acum.

Vocea, atitudinea, cerințele și așteptările mamei – este „eu-l” părintesc care va servi toată viața drept „conștiință”, „critic intern” al omului adult. Dacă acest critic va fi un sprijin sau un inchizitor – depinde de părinți.

Cuvintele și ideile părinților despre copil – sunt un adevăr absolut pentru el. Va fi foarte dificil de refăcut sau de pictat în altă culoare miezul personalității stabilit de părinți. Și cu cât în el există mai multe găuri negre care îl trag în prăpastie, cu atât omului adult îi va fi mai dificil să se bazeze pe sine.

Rolul tatălui în viața fetei – este acela de a-i susține și recunoaște perfecțiunea. Pentru fete, tata este bărbatul ideal. Înțelepciunea tatălui este de a-și iubi soția și fiica, dar în moduri diferite. Să fie cu soția un cuplu, iubiți, doi oameni care se iubesc reciproc. După modelul de familie pe care îl vede în copilărie, fata își va construi propria familie.

Fiica își vede feminitatea prin ochii tatălui. Opinia lui – este opinia tuturor bărbaților.  Recunoașterea frumuseții și a feminității sale, plus sprijinul necondiționat – este ceea ce creează sentimentul profund de securitate și încredere în sine.

Credința mamei în fiu, în masculinitatea și independența sa și, în același timp, sprijinul necondiționat, atunci când are nevoie de ajutor; respectul și recunoașterea tatălui – este ceea ce creează baza personalității sale. Sentimentul profund că este puternic, complet, real. Acest lucru îi oferă sprijin și stabilitate. Încrederea fermă că lumea te iubește și te va susține mereu.

Ce va rămâne cu copiii noștri când nu vom mai fi pe acest pământ?

Vocile noastre, acele cuvinte pe care le-am spus copiilor în copilărie.

Expresiile noastre preferate. Ceea ce am repetat zi de zi. Ceea ce am spus când eram furioși și disperați, din mare dragoste și dorința de a proteja.

Ceea ce am spus atunci când ne simțeam neputincioși. Ceea ce ni s-a spus și noi am repetat ​fără să ne gândim, fără să înțelegem – pentru că așa este necesar, așa educă toți.

Aceste expresii pe care le-am rostit cu ardoare, în convingerea că suntem corecți, pe ele se va baza copilul nostru atunci când va crește.