Margaret Thatcher: ”Scepticii de regulă se plâng de viață, dar nu schimbă nimic.”

Cine, dacă nu ea, știe cum să obții succes. Femeia, care a parcurs această cale în politică – în ea, fără îndoială, poți avea încredere. 

”Nu asculta niciodată condamnările la adresa ta. Căci, chiar dacă ai putea merge pe apă, cineva oricum va spune: „Uite, nici măcar nu știe să înoate”.

Imediat ce te gândești să începi propria afacere, apar mulți sceptici. Și nu este vorba doar despre afaceri, ci despre viață în general – mutarea într-un alt oraș, schimbarea activității, creșterea profesională etc. – orice eveniment care necesită eforturi din partea omului, imediat arată dezastruos în ochii celor din jurul său.

Cât de puțini sunt cei care te vor susține sincer și cât de mulți sunt cei care vor să te învețe, să te instruiască și să-ți de-a exemple din viața „prietenilor lor foarte buni”, care au terminat exact așa – Cum credeți? Au eșuat.

Dacă simți că este ceea ce ai nevoie, atunci mergi spre obiectiv, indiferent de preț. Dacă ai visat mulți ani să avansezi în carieră, iar acum ai primit oferta, fii de acord! Dacă cei de la conducere văd un potențial în tine, mergi spre asta!

Dacă ești tânăr și ți se oferă un loc de muncă bine plătit și interesant în alt oraș sau chiar în altă țară – studiază cu atenție condițiile de muncă, gândește-te unde vei locui, dacă ai o anumită sumă de bani (în caz că ceva nu merge bine). Dacă ai analizat totul, ești încrezător și, cel mai important, vrei asta, ai nevoie de o schimbare – atunci fă un pas înainte!

În cel mai rău caz – vei dobândi experiență. În cel mai bun – vei obține succes și vei deveni specialist în domeniul ales.

Iar scepticii, de regulă, plâng și se plâng de viață, dar…. nu schimbă nimic. Pentru că așa e mai comod pentru ei – să se plângă că nu au mașină, că trăiesc departe și le ia mult timp să ajungă la serviciu, că au un salariu mic, etc. Activitatea lor principală este să se plângă mai mult și să acționeze mai puțin – doar așa își pot trăi viața în mlaștina lor liniștită, plângându-și de milă și învinuind viața.

Trăiește luminos și ai încredere în instinctul interior! Și, de asemenea, ai încredere în forțele proprii, este foarte important.”  Margaret Thatcher.