5 trucuri inteligente pe care le folosesc vânzătorii pentru a-ți vinde anumite produse.

Trucurile psihologice funcționează imperceptibil. De aceea, uneori nici nu ne dăm seama cum de la gândul ”am intrat doar să arunc o privire” ajungem la ideea că trebuie să cumpărăm urgent acest produs. Consultanții în vânzări sunt abili în arta de a convinge.

Iată câteva trucuri pe care le folosesc pentru a te face să cumperi:

1. Încearcă să te sperie.

Vorbind cu tine, vânzătorul determină punctele tale slabe (copii, animale, nutriție, sănătate) și pune presiune pe ele. Tot ceea ce anterior ți părea sigur, acum ți se va spune că este dăunător și amenințător. Și singura modalitate de a evita amenințarea este să cumperi bunurile oferite și să dormi liniștită.

Ce să faci? Nu intra în panică. Oprește-te și gândește-te o clipă: cum ai trăit fără acest obiect miraculos care elimină amenințările? Exact – destul de bine. Dar pentru a înțelege acest lucru, trebuie să faci o pauză înainte de a cumpăra, cel puțin 24 de ore.

2. Face o comparație nerezonabilă

Vânzătorii joacă pe faptul că nu cunoaștem valoarea reală a mărfurilor, dar o determinăm prin comparație.

Ce să faci? Merită să asculți doar comentariile vânzătorului care vorbește despre argumentele pro și contra ale modelului care te interesează. Iar cei care trag paralele cu alte bunuri, în special cele dintr-o categorie de preț diferită, în aceștia nu ar trebui să ai încredere.

3. Îți spune că și lui îi place acest produs.

Suntem mai predispuși să cumpărăm bunuri de la o persoană care ne place și în care avem încredere. Acesta este motivul pentru care, dacă demonstrezi cel mai mic interes pentru produs, vânzătorul îți va spune: „Știți, și mie îmi place  mai mult. Vi se potrivește! ”

Studiile demonstrează că orice coincidență ne afectează comportamentul față de oameni, așa că fii atentă atunci când afli că vânzătorul are un copil de vârsta ta, are și o pisică, iar verdele este culoarea sa preferată.

Ce să faci? Bucură-te că și vânzătorul are gusturi bune, însă nu acorda atenție acestui lucru.

4. Vorbește despre „caracteristici și tehnologii unice”.

Astăzi există atât de multe oferte pe piață, încât este incredibil de dificil să găsești ceva cu adevărat unic. De exemplu, electrocasnicele – producătorul încearcă să-și completeze mărfurile la maximum, pentru a nu fi în urma concurenților.

Ce să faci? Gândește-te dacă ai nevoie într-adevăr de un ceainic iluminat sau un telefon care se deblochează doar după chipul proprietarului. Cel mai probabil într-o săptămână te vei plictisi de aceste funcții interesante, dar vei plăti pentru ele mult mai mult.

5. Îți propune să ții produsul în mâini.

Ținând produsul în mâini, începem să-l identificăm ca fiind al nostru, ne despărțim de el mai greu, iar vânzătorului inteligent nu-i rămâne decât să te conducă la casa de marcat.

Ce să faci? Să iei produsul în mâini numai atunci când ești gata să-l cumperi, iar înainte de asta cere-i vânzătorului să-ți demonstreze proprietățile.