Iată de ce îmbrățișările paterne sunt extrem de importante, atât pentru fetițe, cât și pentru băieți.

Noi, oamenii, avem nevoie de atingeri și ne place să atingem. Pentru copil, atingerile părinților sunt deosebit de importante. Nu numai ale mamei, ci și ale tatălui. Nimeni și nimic nu poate înlocui îmbrățișările tatălui iubit.

Știm cu toții că părinții ar trebui să-și pregătească copiii pentru viitoarea viață independentă, să le transmită multe informații prin diferite canale. Și de multe ori ei se setează la câteva canale „preferate”, uitând de alte posibilități.

CANALUL VERBAL

Acordăm cea mai mare atenție acestui canal. Și nu întotdeauna înțelegem că toate cuvintele afectează copilul. Cuvintele pot programa copilul, pot stabili un scenariu al vieții, pot afecta percepția de sine.

CANALUL VIZUAL

Copilul urmărește adulții și repetă ceea ce a văzut. Comportamentul părinților afectează copilul mai mult decât cuvintele rostite, deoarece fapta – este un fapt.

CANALUL EMOȚIONAL

Emoțiile sunt transmise prin intonație, priviri, expresii faciale, chiar dacă adultul nu vrea acest lucru. Și dacă există o contradicție între informațiile care vin prin alte canale, copilul are un conflict interior puternic care îi încalcă integritatea, ceea ce duce la scindări interne. Există o ipoteză psihologică cu privire la formarea schizofreniei: mama îi transmite copilului mesaje duble, iar acest lucru duce la scindarea psihicului. De exemplu, mama rostește cuvinte afectuoase, în timp ce emoțional exprimă ură și respingere.

CANALUL KINESTETIC

Există ceva care poate fi transmis numai prin atingeri, îmbrățișări, mângâieri, sărutări. Doar de la corp la corp. Dacă părintele îi spune copilului la telefon: „Te iubesc” – nu este suficient pentru el. Trebuie să existe o confirmare corporală. Cuvintele sunt percepute de părțile superioare ale creierului, evolutiv tinere. Iar structurile inferioare, antice, mai puternice, au nevoie de informații kinestetice. Contactul corporal direct cu părintele, simțul mirosului și căldurii – este ceea ce are nevoie copilul și acest lucru nu poate fi înlocuit de o altă persoană (o rudă, și cu atât mai mult – o bonă). Copilul este ca un burete uscat – el este gata să absoarbă și să absoarbă contactul corporal cu părintele. Acest lucru este foarte important pentru viața lui de adult.

Dacă totuși mamele înțeleg nevoia afecțiunii corporale, atunci lipsa îmbrățișărilor paterne este o problemă în multe familii.

În primul rând, este răspândit mitul potrivit căruia un „bărbat adevărat” trebuie să fie dur și reținut, iar manifestarea afecțiunii față de copil – cumva nu i se potrivește. Însă contactul corporal dintre tată și copii este important, tatăl nu-ți pierde masculinitatea, nu devine femeie, mamă. Mama și tata oferă un contact diferit din punct de vedere al calității și ei nu se pot înlocui reciproc. Copilul are nevoie de contact atât cu corpul feminin, cât și cu cel masculin.

Contactul corporal cu tata oferă un sentiment de siguranță, încredere, securitate, deoarece arhetipal tatăl este – un apărător.

Însă băieții și fetițele percep acest contact diferit. La băieți se întâmplă identificarea cu corpul masculin, el primește cunoștințe inconștiente profunde despre ceea ce înseamnă să fii bărbat. Cunoștințe pe care nu le pot transmite filmele, cărțile, cuvintele.

Dacă băiatul a avut prea puțin contact corporal pozitiv cu tatăl său, această deficiență se manifestă la vârsta adultă. Îi apare dorința pentru corpul masculin și asta poate fi interpretat de către tânăr ca homosexualitate. De fapt, este căutarea inconștientă a tatălui, nu căutare homosexuală a unui partener de dragoste.

Fetița în contact corporal cu tatăl – își formează imaginea viitorului partener. Această cunoaștere o va ajuta să-și aleagă cu înțelepciune bărbatul. Din păcate, atunci când lipsește contactul cu tata, fata începe să confunde „apărătorul” (dezvăluirea corectă a arhetipului războinicului) și „agresorul” (războinicul greșit), alege partenerul care este distructiv pentru ea, neînțelegând tragedia din imaginea relației.

Dacă fata nu a avut suficiente îmbrățișări paterne, ea va încerca să compenseze acest deficit în relațiile adulte. Și va căuta în partenerul său – tata care o îmbrățișează. Acest lucru poate duce la un debut precoce al vieții s*xuale („Mai repede să-mi găsesc tatăl”), la o viață s*xuală promiscuă („Nu-mi pot găsi tatăl, trebuie să mai caut…”) la o relație cu o diferență mare de vârstă, la dependență emoțională („Nu pot trăi fără tata”).

Copilăria noastră este o loterie, nu depinde prea mult de noi. Dar la vârsta adultă, suntem responsabili pentru noi înșine. Și ar trebui să devenim părinți buni pentru noi înșine, compensând deficiențele copilăriei.