Ura nu este opusul iubirii. Iubirea nu are opus.

Voi spune ceva foarte greșit din punct de vedere spiritual.

E în regulă – să urăști. Mai degrabă, când energia urii apare în experiența ta reală, când îți coace violent stomacul, pieptul, gâtul sau capul, nu trebuie să o negi, să o distrugi sau să-ți fie rușine de ea. Ura – este o acțiune, mișcarea vieții, un val luminos în oceanul vast al lucrurilor. Este ceva din tine ce vrea să fie simțit, permis în prezent, perceput ca făcând parte dintr-o imagine mai largă a realității.

Ura este ca o femeie care și-a pierdut copilul, rătăcind în întuneric în căutarea luminii.

Nu vorbesc despre „acțiunile care decurg din” energia urii. Nu vorbesc despre distrugerea altor oameni în numele propriei liniști. Vorbesc despre lăsarea profundă în tine a acestei mișcări energetice, să rămână în tine atât timp cât ar trebui să rămână, să ardă atât timp cât este necesar și să dispară la timp. Când recunoști că în tine există ură, dar nu te identifici cu ea, când îți permiți să nu fugi de ea și nu o judeci ca fiind „malefică” sau „distructivă”, când permiți acestor forțe puternice să danseze, poți găsi una dintre cele mai profunde adevăruri despre realitate:

„Ura nu este opusul iubirii. Iubirea nu are opus.”

Iubirea este atât de vastă și atemporală încât nu poate fi distrusă sau comparată cu ceva. La fel cum cuvintele din carte, oricât de furioase și intense ar fi, ele nu pot deteriora pagina în sine. Este lumina care nu cunoaște întunericul, iar umbrele sale nu au o putere independentă. Iubirea permite ca energia urii să apară, pentru a arde în ea și o acceptă necondiționat ca pe copilul său. Astfel, ura este neputincioasă și eu o văd ca pe o expresie mai dură a iubirii și a dorinței ei pasionale.

Nu există ură pentru nimeni și niciodată, există doar o încercare disperată de a găsi iubirea.

Iată o invitație pentru a descoperi cât de mare este iubirea. Descoperă pentru tine ca ești viata însăși și TOATE energiile vieții pot curge prin tine. Tu ești casa lor, iar ele se odihnesc în brațele tale!

Mai simplu spus, poți să-l iubești pe altul atât de mult, încât îți permiți brusc să-l urăști, deoarece ești gata să accepți chiar și această energie. Ești gata să arunci deoparte toate imaginile tale despre un „băiat sau o fată frumoasă și bună” sau „o ființă spirituală perfectă și luminată”. Ești gata să arunci imaginile secundare și moarte care întotdeauna au fost așa. Ești gata să renunți la încercările de a te ține de toate acestea și să lași să se destrame totul de dragul Adevărului, de dragul realității.

Uneori trebuie să simți o ură arzătoare în tine pentru a nu uita că ești viu, sensibil, deschis și capabil să ții lucruri mărețe, să naști universuri întregi. Ai crezut că urăști. De fapt, iubești atât de profund încât ești în stare să urăști…

Și poate, când vei privi înapoi, îți vei da seama că nu ai fost niciodată „în ură”. Pentru că este doar un concept inoculat în tine la grădiniță. Această dragoste, ascunsă în spatele urii, te cheamă, te atrage, îți șoptește: „Sunt încă aici! Sunt aici! ”

De aceea îi poți spune unui prieten și prietenul îți poate răspunde: „Am constatat că iubirea nu este produsul final, nici un sentiment trecător, nici o sarcină în care mă așteaptă eșecul sau succesul. Este un câmp care acoperă și conține tot. În momentul de față, mă poți urî și te pot urî cu toate fibrele sufletului meu, dar câmpul rămâne și în el trec zilele noastre, în durere și bucurie, întotdeauna … ”

Autor: Jeff Foster