Ce aștepți? Ai nevoie de 30 de zile pentru a începe schimbarea în bine.

Stabilește-ți o sarcină: să te trezești devreme, să citești 50 de pagini dintr-o carte, să înveți 10 cuvinte străine pe zi etc. – și îndeplinește-o cu strictețe timp de o lună. Ce îți va oferi asta? Matt Cutts de la Google este sigur că acest lucru te va ajuta să-ți schimbi viața.

”Acum câțiva ani, simțind că sunt blocat în rutină, am decis să urmez exemplul marelui filosof american Morgan Sperlock (regizor, scenarist și actor american) și să fac ceva nou timp de 30 de zile. De fapt, ideea este simplă. Avem nevoie de aproximativ 30 de zile pentru a ne forma un nou obicei sau pentru a scăpa de unul vechi (cum ar fi, de exemplu, vizionarea știrilor).

Pe parcursul experimentului, am învățat câteva lucruri importante pentru mine.

De obicei, lunile zboară și uit de ele. Dar aceste 30 de zile mi-au rămas în memorie. O parte din „misiunea” mea era să fac zilnic câte o fotografie, timp de o lună. Deci, îmi amintesc exact unde am fost și ce am făcut în fiecare zi.

Am observat că încercările de 30 de zile mi-au crescut încrederea în forțele proprii. M-am transformat dintr-un tip care își roade pantalonii în fața calculatorului, în cineva care merge la birou cu bicicleta, din plăcere. Anul trecut chiar am făcut drumeții pe Muntele Kilimanjaro – cel mai înalt din Africa. Înainte de a practica încercările de 30 de zile, nu am avut niciodată pofta de aventură.

De asemenea, mi-am dat seama că dacă vrei ceva cu adevărat, poți face asta în 30 de zile. Ți-ai dorit vreodată să scrii un roman? În fiecare lună, mii de oameni încearcă să scrie un roman din 50.000 de cuvinte de la zero, în 30 de zile. Se dovedește că tot ce trebuie să faci este să scrii câte 1667 de cuvinte pe zi, timp de o lună. Și eu am făcut asta.

Apropo, secretul este să nu mergi la culcare până când nu îndeplinești norma de cuvinte pe zi. S-ar putea să nu dormi suficient, dar vei termina romanul.

Oare romanul meu va fi printre marile opere ale literaturii americane? Nu. L-am scris într-o lună. Este îngrozitor. Dar dacă mă întâlnesc vreodată cu John Hodgman la o petrecere (scriitor american), nu va trebui să mă prezint ca specialist în informatică. Dacă vreau, îi pot spune: „Sunt scriitor”.

Un detaliu curios: acum sunt sigur că micile schimbări care vor urma în viitor, vor avea mai multe șanse să devină parte din viața mea.

Iar acum vreau să te întreb: ce aștepți? Îți garantez că următoarele 30 de zile oricum vor trece, indiferent dacă dorești sau nu, așa că de ce să nu te gândești la ceva ce ți-ai dorit întotdeauna și la ce poți face în următoarele 30 de zile?”