Iubirea adevărată este posibilă numai atunci când nu-ți este frică să-ți pierzi partenerul.

Psihologii cred că, ne alegem primii parteneri aproape involuntar – subconștientul nostru vorbește despre atractivitatea lor, bazându-se pe tiparele și dinamica pe care le-am absorbit în propria familie, precum și pe anumite predispoziții genetice.

Dar, uneori, se întâmplă lucruri greu de explicat: de exemplu, o fată dintr-o familie bună, care a avut copilărie destul de fericită și plăcută, își alege un partener sociopat și apoi se confruntă cu cele mai întunecate laturi ale personalității sale. De parcă cineva de sus a hotărât că viața ei este prea ușoară, și ea neapărat trebuie să cunoască durerea.

Pentru multe femei, relațiile dureroase și traumatice, fac parte din ceea ce le-a modelat personalitatea și caracterul. Este uimitor cum unele dintre ele sunt capabile să se umilească singure pe sine, alegând un om, de care s-ar părea că nu trebuie să se apropie.

Și trecând printr-o relație toxică, ele încep să urască bărbații, se dezamăgesc în dragoste, își pierd credința în umanitate. Doar odată cu trecerea timpului, încep să conștientizeze că, de fapt, nu bărbații sunt nemernici și ticăloși. Ci problema este în ele.

Majoritatea acestor femei nu se iubesc și nu se prețuiesc suficient. De aceea, permit partenerilor toxici să le umilească.

În plus, multe femei se tem să rămână singure. Ele pot fi puternice și independente, pot avea orice lucru material și totuși să considere că le lipsește ceva, că viața lor va fi plină doar atunci când cineva o „va completa” – oricine, numai ca acest om să-i înece frica de singurătate.

Da, creierul încearcă să găsească o scuză de ce ești atât de atașată de acest om și de cele mai multe ori reușește să te convingă că totul se datorează faptului că îl iubești. Dar, de fapt nu este dragoste. Nu este altceva decât atașament.

Iubirea adevărată este posibilă numai atunci când nu-ți este frică să-ți pierzi partenerul. Da, s-ar putea să fii tristă fără el, s-ar putea să te simți singură atunci când nu este lângă tine, dar când sunteți departe unul de celălalt, nu ar trebui să experimentezi panică sau disperare. Când ești încrezătoare în tine și în sentimentele tale, când ești liberă de nebunia subconștientă, știi sigur că nu trebuie să suferi.

Poți renunța întotdeauna la durere înlocuind-o cu altceva. Ceva care îți va aduce bucurie și plăcere. Și atunci când faci această alegere în mod conștient, nu-i mai permiți fricii să-ți controleze viața. Nicio frică nu mai are putere asupra ta: nici frica de a rămâne singură, nici frica de necunoscut, nici că vei fi părăsită, nici alte frici.

Când ajungi la fund, îți dai seama că mai jos nu poți cădea, și îți începi călătoria în sus, nu mai ai niciun motiv real să alegi din nou dependența.

Știu că acest lucru este mai ușor spus decât făcut, pentru că este foarte dificil să-ți schimbi convingerile și tiparele înrădăcinate adânc în subconștient. Dar trebuie să o faci. Da, poate dura mulți ani și în toți acești ani este posibil să fii singură. Dar acesta este singurul mod de a rupe cercul vicios, care te atrage în mod repetat într-o relație toxică, când, de fapt, meriți mult mai mult.