Iluzia iubirii: Iată de ce unii oameni, la vârsta adultă nu se pot separa de părinți.

Mulți oameni trăiesc ani de zile cu părinți sau parteneri care îi umilesc, îi critică și chiar îi agresează fizic. De ce? Renumitul psiholog american David Selany ne spune despre oamenii înzestrați cu corp de adult și necesități copilărești.

Respectul de sine

Respectul de sine este un criteriu important care ne ajută la determinarea locului nostru în lumea înconjurătoare. Cunoaștem alți oameni după atitudinea lor față de noi: se aseamănă cu noi sau sunt complet diferiți, prin ce se deosebește lumea lor emoțională de a noastră, ce îi preocupă, ce cunosc ei și ce cunoaștem noi, ce cred și ce simt și prin ce se deosebesc în asta de noi.

Nu este greu de observat că respectul de sine instabil și schimbător, ține omul într-o stare de teamă și nesiguranță constantă. Oamenii cu respectul de sine scăzut, nu-i pot evalua pe alții după un standard intern unic.

Să iubești sau să fii iubit?

Astfel de tulburări își au originea în neîndeplinirea nevoilor copilărești, care suprimă și deformează ego-ul. Oamenii adulți cu un caracter nearmonios se comportă adesea ca niște copii necontrolabili, neglijați. Poveștile lor sunt pline de traume, supărări și dezamăgiri nesemnificative care se acumulează de la an la an, distorsionează și suprimă Eul, devalorizând personalitatea în propriii ochi.

Principala sursă a traumelor din copilărie – sunt sutele de mustrări și refuzuri categorice care diminuează stima de sine a copilului în creștere.

Cea mai mare traumă pentru copil este sentimentul că părintele nu-l iubește deloc. Copilul nu numai că are nevoie să se simtă iubit de mamă, dar și să simtă că iubirea sa reciprocă este valoroasă pentru ea. Dacă acest lucru nu se întâmplă, copilul se va simți inutil și va încerca să păstreze în sine toate manifestările acestor sentimente.

Sprijinul părintesc

În timp, copilul respins va avea nevoie de tot mai mult sprijin. Un copil saturat emoțional, păstrează amintirile despre părinții iubitori. Copilul care primește suficientă grijă maternă poartă imaginea mamei în sine, oriunde ar merge.

Iar acei copii care au fost lipsiți de iubirea maternă sau paternă, nu sunt capabili să acumuleze suficiente amintiri pozitive pentru a se separa de ei fără durere. Ei continuă să trăiască cu părinții, chiar și la vârsta adultă sau se agață de oameni „noi” care simbolizează părinții.

Relațiile ca o modalitate de a obține dragostea părintească

Căutarea confortului nu este o patologie, ci o normă de comportament pentru oamenii de orice vârstă. Copiii care au crescut fără suficient sprijin parental sau într-un mediu ostil sunt lipsiți de experiența de a primi confort în copilărie și, crescând, nu se pot consola singuri.

Cei lipsiți de dragoste, se vor agăța de oricine, fără să le pese de calitățile umane ale partenerilor. Teama de a fi abandonați este prea mare. Nevoia irezistibilă de a găsi cel puțin pe cineva cu care să trăiască, eclipsează toate argumentele minții. Ei au nevoie de asta pentru a scăpa de sentimentul de goliciune și singurătate. Alegerea partenerului devine, de obicei, distructivă pentru viața lor.

Dorința de a umple golul

Copiii părinților iubitori și atenți practic nu manifestă agresiune. Acest lucru se întâmplă firesc, datorită afecțiunii primite de la părinți.

Un copil lipsit de  dragoste nu are amintiri despre iubirea părintească care ar putea suprima exploziile de furie. Furia se naște din incapacitatea de a suporta respingerea sau nemulțumirea. Nemulțumirea internă – este o stare constantă. Obiceiurile proaste, alcoolismul și alte încercări de a umple golul din interiorul său – sunt o consecință a speranței pierdute de a dobândi apropiere cu alți oameni.

Iubirea disfuncțională

Problemele din relația primară dintre părinte și copil se repetă la vârsta adultă, de fiecare dată recreând stilul de relație familiară din copilărie.

Dragostea adevărată, în înțelegerea unui om dintr-o familie disfuncțională conține respingere, ură de sine, izbucniri de speranță, momente de pasiune, atracție irezistibilă, disperare, apropiere completă, plecări frecvente. Iubirea adevărată nu-i este clară, îi provoacă frică. Singurătatea și plăcerile din copilărie (alimentația nesănătoasă, fumatul, pasiunea pentru jocurile de noroc, alcoolul, drogurile) – acestea sunt acceptate și simțite ca fiind ceva apropiat și real.