De ce unii oamenii sunt infantili: 2 motive importante

Se știe că vârsta reală nu întotdeauna coincide cu cea psihologică. O nepotrivire radicală poate afecta negativ dezvoltarea și comportamentul individului, deoarece îl împiedică să-și realizeze caracteristicile și avantajele vârstei și de asemenea, creează o disonanță între cerințele societății și capacitățile personalității. Situația devine problematică în perioada de maturizare, atunci când omul nu este pregătit să-și asume responsabilitatea pentru sine, declarând că „nu a crescut suficient” pentru a lua decizii serioase.

Un astfel de fenomen poate fi numit imaturitatea individului sau infantilism.

Manifestările infantilismului (din lat. infans – „copil”) sunt comportamentul copilăresc, imaturitate în judecăți, păstrarea în aspectului fizic sau în comportament a trăsăturilor inerente etapelor anterioare.

Infantilismul nu este echivalent cu o boală și nu trebuie confundat cu o întârziere generală a dezvoltării. Acesta este rezultatul educației.

Când nu este profitabil să te maturizezi?

Adesea, nepregătirea de a-ți percepe vârsta reală și responsabilitatea vine din copilărie.

Infantilismul – nu este o calitate înnăscută, ci costurile unei educații asociate cu particularitățile dezvoltării sferei emoțional-volitive a copilului de 8-12 ani, când el este capabil să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, dar nu face acest lucru din mai multe motive.

1. Are locusul de control extern dominant, iar cel intern slab dezvoltat

Locusul de control – este un concept care caracterizează tendința persoanei de a-și atribui succesele sau eșecurile, fie numai cu factori interni, fie numai cu factori externi.

Locusul se formează în copilărie. Inițial, când copilul este mic și nu înțelege consecințele acțiunilor sale, funcționează locusul extern, dar cu o educație corespunzătoare, începe treptat să înțeleagă că acțiunile sale duc la anumite consecințe.

Cu toate acestea, dacă adulții nu-i explică relația cauză-efect și continuă să-l complacă în orice, învinovățind factorii externi, atunci abilitatea locusului intern nu se formează și el va vedea întotdeauna cauzele eșecurilor în exterior.

Întrebarea este cum se poate dezvolta și realiza personalitatea infantilă la vârsta adultă, fără să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă?

2. Suprimarea sferei emoțional-volitive a copilului, voinței și sentimentelor.

Protecția exagerată („Ce poți ști, dori, decide? Ești încă mic.”), interdicția de a lua decizii independente, controlul excesiv și o restricție constantă a libertății adolescentului duce la subdezvoltarea sferei emoțional-volitive.

Lipsa încrederii nu permite dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor și a independenței. De ce să-ți antrenezi voința dacă pentru tine cineva a decis deja? De ce să simți, dacă sentimentele sunt interzise sau prezise din exterior?

În acest caz, se întâmplă o suprimare a emoțiilor, dar, omulețul în creștere urmează să se înțeleagă pe viitor, să-și construiască lumea sa emoțională. Calea de ieșire este în infantilism, acolo unde totul este familiar și sigur – astfel se întâmplă evadarea din lumea reală.