Un sfat important pentru orice părinte: ”Fiicei tale dăruiește-i admirație, iar fiului – laudă!”

Băieții și fetele trebuie lăudați în mod diferit.

Fata nu trebuie lăudată pentru ceea ce a făcut. Astfel contribui la degradarea ei. Dacă îți vei lăuda fiica pentru ceea ce a făcut: a gătit gustos, a făcut ceva frumos – în rezultat i se formează convingerea că ea obține recunoaștere doar pentru meritele sale, doar pentru ceea ce a făcut. Acesta este un principiu care distruge femeia.

O stare sănătoasă a lucrurilor: ”Sunt demnă de iubire pentru că exist, pentru că sunt deșteaptă, pentru că sunt gospodină, sunt o prințesă, sunt o zână în bucătărie.”

În acest caz femeia are un psihic sănătos, deoarece i se aprobă natura, adică pentru a obține dragoste, trebuie doar să rămână ea însăși. Acesta este principiul de educație a fetelor. Dacă o vei lăuda pentru merite, ea imediat se va gândi: ”Voi avea merite – voi avea și iubire.”

La băieți lucrurile sunt exact invers.

Mamele adoră să spună: ”Ești o minune, ești atât de deștept, atât de bun.” Pare a fi bine. Dar de fapt, această abordare doar contribuie la degradarea bărbatului, pentru că i se pare că el este bun în sine. Iar bărbatul se simte bine numai dacă obține ceva.

Prin urmare, pentru a încuraja băiatul să se îmbunătățească și să se simtă fericit, trebuie să i se vorbească despre meritele sale: ai făcut excelent, grozav, ești foarte priceput. Băiatul are nevoie de laude pentru ceea ce a obținut.

În loc să-i spui: ”Iepuraș, pisoiaș”, mai bine arată-le tuturor oaspeților care vin în vizită avionul din lego pe care l-a construit. Acest lucru este mult mai important decât toate dezmierdările. „Uite ce a făcut, ghici cine l-a făcut? Andrei, fiul meu.”- aceasta este cel mai mare stimulent pentru băiat.

Iar fata nu va deveni mai bună, dacă vei servi tot cartierul cu supa ei. Pentru că astfel ea va înțelege că trebuie să muncească până la epuizare toată viața și să hrănească tot cartierul cu supă. Oferă-i fetei înțelegerea că este perfectă și frumoasă în sine, că nu are nevoie să merite dragostea și recunoașterea, că o iubești și o admiri pentru simplul fapt că există.