8 convingeri false pe care oamenii le consideră normale

Învață să le recunoști la timp, înainte să pătrundă în comportamentul tău zilnic.

Uneori ideile și obiceiurile confortabile, ne distrug încet din interior. Iată cele mai răspândite dintre ele:

1. Prezentul îmi arată cum va fi viitorul.

Când lucrurile nu merg bine, avem tendința să presupunem că viitorul va fi la fel. Din anumite motive, acest lucru nu se întâmplă atunci când lucrurile merg bine. Suntem siguri că râsul, zâmbetul, senzația caldă din interior – toate sunt trecătoare. Vedem aspectele pozitive așa cum sunt și ne despărțim de ele. Dar, atunci când experimentăm depresia, dificultățile, frica – presupunem că mâine va fi la fel ca azi. Aceasta este o prezicere care se împlinește de la sine. Dacă nu-ți permiți să eliberezi ceea ce s-a întâmplat, ceea ce s-a spus, experiențele trăite în trecut – atunci îți vei privi viitorul prin aceeași fereastră murdară. Vei continua să justifici, să trăiești din nou, să hrănești sentimentul care nu are niciun drept la viață.

2. E prea târziu să schimb ceva.

Viața – nu este un drum drept. Dacă nu ai jobul „corect”, relația „corectă”, modul de viață „corect”, crezi că ceva este în neregulă cu tine. Dar acest lucru nu este adevărat. Ai dreptul să faci un pas înapoi. Ai dreptul să înțelegi ce te inspiră în diferite etape ale vieții. În cele din urmă, viața este o serie de zig-zaguri. Deci, indiferent de situația în care te afli, trebuie să înțelegi că ea se poate schimba dacă dorești. Trebuie doar să privești în jur și să alegi altceva.

3. A fi vulnerabil – este periculos

Fiecare dintre noi se teme să simtă prea profund, să spună prea multe… Această stare nu este sănătoasă. Fericirea presupune vulnerabilitate. Riscul vulnerabilității – este prețul pe care îl plătim pentru frumusețe și oportunitate. Vulnerabilitatea nu este dorința de a-ți demonstra părțile lustruite ale personalității, ci capacitatea de a dezvălui ceea ce ai prefera să ascunzi de lume. Este o viziune deschisă și cinstită față de lume: „Eu sunt cine sunt. Acceptați-mă sau părăsiți-mă.” Acest lucru este dificil, întrucât mizele sunt mari.

4. Singurătatea este o problemă

Deloc! Dacă nu-ți place cine devii într-o relație – ai o problemă reală și este timpul să schimbi ceva. Relațiile trebuie alese cu înțelepciune. Nu lăsa singurătatea să te conducă acolo unde nu ai loc.  „Dar nu vreau să fiu singur(ă)”, spui tu. Schimbă-ți starea de spirit. Fii singur. Mănâncă singur. În acest fel te vei cunoaște mai bine, vei înțelege ce te inspiră, în ce crezi și, atunci când vei întâlni persoana potrivită cu care te vei simți tu însuți/însăți, vei fi sigur(ă) de acest lucru, deoarece vei avea încredere în tine.

5. Trebuie să mă evaluez critic.

Uneori te întrebi: „Cine sunt eu pentru a face acest lucru?” Când, de fapt ar trebui să te întrebi: „Cine sunt eu să cred că nu voi reuși?” Ignoră-ți îndoielile. Dacă îți petreci toată viața gândindu-te la ceea ce crede lumea despre tine, vei uita cine ești cu adevărat. Acest lucru se întâmplă când ai încercat toată viața să fii așa cum doresc alții. Nu te subestima.

6. Pentru mine există o soluție perfectă.

Adesea alergăm după starea ipotetică, statică a perfecțiunii. Căutăm casa, munca, prietenul, dragostea perfectă. Problema, desigur, este că perfecțiunea într-o formă atât de statică nu există. Viața – este o călătorie, este schimbare și dezvoltare permanentă. Casa, prietenul sau munca ideală, mai devreme sau mai târziu vor deveni imperfecte. Dar dacă ai puțină răbdare și o minte deschisă, această casă imperfectă se va transforma într-una confortabilă. Munca imperfectă se va transforma într-o carieră de succes. Un prieten imperfect se va transforma într-un umăr de încredere pe care te poți sprijini. Trebuie doar să te desparți de perfecționismul tău.

7. Acțiunile celorlalți – întotdeauna sunt ceva personal.

Oamenii își fac rău lor și altora, atunci când cred că tot ce se întâmplă în lume – este un atac direct asupra lor. Reacția oamenilor față de tine este o reflectare a poziției lor, a rănilor și a experienței lor de viață. În cele mai multe cazuri, este mult mai productiv și mai sănătos să uiți de părerile bune și rele ale oamenilor despre tine, să acționezi pe baza intuiției și înțelepciunii tale.

8. Nu poți fi trist.

Dorința de fericire permanentă nu aduce decât nenorocire. Nu există nimic permanent în viață, nici fericire absolută, nici tristețe absolută. Acestea sunt doar schimbări ale stării noastre de spirit. În orice moment, ne comparăm sentimentele cu ceea ce am simțit în alt moment, comparăm un nivel de satisfacție cu altul. Prin urmare, cei care au simțit o mare tristețe, în alte momente sunt capabili să simtă fericirea mai intens. Nu trebuie să te concentrezi doar pe a fi fericit. Concentrează-te pe o viață echilibrată, pe atingerea plinătății. Fericirea face parte din această plenitudine, dar de asemenea, și tristețea, dificultățile, dezamăgirile și eșecurile. Iar depășirea lor ne ajută să creștem personal mult mai mult decât fericirea constantă.