Maya Plisetskaya: ”Oamenii buni întotdeauna sunt o excepție, un dar de sus.”

Ce altceva ai vrea să știi despre mine, cititorule?

Că sunt stângace și fac totul cu mâna stângă? Că toată viața am suferit de insomnie? Că mereu am fost conflictuală? Puteam jigni omul fără motiv și apoi îmi părea rău…

Că în mine se combină doi poli – puteam fi cheltuitoare și zgârcită, curajoasă și lașă, regină și modestă? Că iubeam cremele nutritive pentru față și adoram să le aplic în strat gros...

Că eram o mare admiratoare a fotbalului. Că iubeam heringul. Că nu am fumat niciodată și nu iubeam fumătorii, că de la un pahar de vin mă durea capul? Că eram extrem de credulă și la fel de nerăbdătoare. Niciodată nu aveam răbdare să aștept. Eram impulsivă, aprigă…

Sau să-ți spun, cititorule, despre obiceiurile mele profesionale, despre balet? Că înainte de fiecare clasă, fiecare spectacol turnam în călcâiele pantofilor de balet apă caldă (pentru ca piciorul să se așeze mai strâns) …Că cel mai mult îmi era frică să nu uit să mă privesc în oglindă înainte de a ieși pe scenă.

Ce am învățat din viața mea trăită, ce filozofie? Cea mai simplă. Oamenii nu se împart în clase, rase, sisteme de stat. Oamenii se împart în buni și răi. În foarte buni și foarte răi. Doar așa.

Revoluționarii care jurau că în locul oamenilor răi vor veni doar oameni buni – au mințit, au mințit. În toate vremurile oameni răi au fost mai mulți, cu mult mai mulți. Cei buni întotdeauna sunt o excepție, un dar de sus.

Atâtea lucruri inteligente și evidente s-au pronunțat de-a lungul secolelor – de la Hristos, Buddha, Confucius… Oare au fost auzite, înțelese? De aceea se varsă sânge, se distrug vieți, destine, speranțe. Asta se va întâmpla și în continuare, din păcate, fără îndoială. Astfel e construită biologia umană. Invidia, lăcomia, trădarea, minciuna, cruzimea, nerecunoștința. Oare vor opune rezistență – bunătatea, receptivitatea, sensibilitatea, compasiunea, sacrificiul de sine? O bătălie inegală.

Dar în fiecare generație, în fiecare colț al pământului, în spațiile uitate de Dumnezeu, se nasc oameni buni care își poartă crucea. Pământul nostru se sprijină pe ei.

Îmi spun – sincer. Nu am rănit nici copii, nici bătrâni, nici animale. Nu mi-am trădat prietenii. Mi-am întors datoriile. Binele nu-l uit. N-am invidiat niciodată pe nimeni. Am trăit cu baletul. Nici nu știam să fac altceva în viață. Doar că am făcut puțin. Aș fi putut mai mult. Dar și pentru asta sunt recunoscătoare. Sunt recunoscătoare firii mele că am făcut-o, nu m-am frânt, nu am renunțat.

Din cartea „Eu, Maya Plisetskaya”