Cum te aperi ”de hoții de energie”. 10 sfaturi înțelepte de la Dalai Lama

Dalai Lama, marele lider spiritual tibetan, dezvăluie cine/ce ne „fură” energia și cum să ne protejăm de „hoții de energie”.

Energia pe care o avem este „mina de aur pentru suflet”, combustibilul care ne conduce. Ea trebuie păstrată, regenerată, utilizată constructiv, întrucât nu este inepuizabilă.

Mai mult decât atât, nu trebuie să lăsăm persoanele negative și toxice să intre în viața noastră.

Iată ce spunea dalai Lama despre asta:

– Renunță la persoanele care vin la tine să se plângă, să vorbească despre nemulțumirile, problemele, poveștile, dezastrele sau fricile lor și să-i bârfească pe ceilalți. Nu ești un coș de gunoi.

– Plătește-ți datoriile la timp. Iar omul care îți datorează, pur și simplu eliberează-l.

– Respectă-ți promisiunile. Ai întotdeauna dreptul să te răzgândești, să-ți ceri scuze, să pleci, să-ți reconsideri decizia sau să oferi o alternativă. Ai însă grijă ca acest lucru să nu devină un obicei. Cel mai simplu mod de a evita ceea ce nu dorești – ar fi să spui „NU” de la început.

– Dacă este posibil, renunță la ceea ce nu-ți place și folosește-ți timpul doar pentru ceea ce-ți place.

– Odihnește-te atunci când simți că ai nevoie de asta și acționează numai atunci când consideri de cuviință.

– Trebuie să fii organizat. Scapă de lucrurile de care nu mai ai nevoie.

– Ai grijă de sănătate. Acceptă faptul că uneori corpul tău nu poate funcționa la capacitate maximă. Oferă-ți posibilitatea să te relaxezi.

– Acționează împotriva răului și nu privi indiferent situațiile rele. Ajută un prieten sau un membru al familiei și întreprinde măsurile necesare pentru a opri acțiunile greșite ale altora.

– Acceptă inevitabilul. Nu înseamnă că renunți. Este nechibzuit să-ți consumi energia luptând cu situațiile pe care nu le poți schimba.

– Învață să ierți. Nu mai derula în minte situațiile care ți-au provocat durere. Această durere poate și trebuie transformată într-o experiență utilă.

10 cele mai înțelepte citate ale lui Dalai Lama:

1. Îmi găsesc speranța în zilele întunecate și mă bucur de cele fericite. Nu judec Universul.

2. Fii mai bun, atunci când este posibil. Iar acest lucru este posibil întotdeauna.

3. Trăiește corect și sincer. Mai târziu, când îmbătrânești și privești în urmă te poți bucura de asta a doua oară.

4. Fericirea nu este ceva gata, ea vine din acțiunile tale.

5. Cred că cea mai importantă dogmă religioasă este – inima bună.

6. Cele mai bune relații sunt cele în care dragostea reciprocă este mai mare decât nevoia reciprocă.

7. Fii pregătit să-ți schimbi obiectivele, dar nu-ți schimba niciodată valorile.

8. Urmează trei principii: respectul de sine, respectul față de ceilalți și responsabilitatea pentru toate acțiunile tale.

9. Când îți dai seama că ai făcut o greșeală, ia măsuri imediate pentru a remedia situația.

10. Inamicii noștri ne oferă o oportunitate excelentă de a ne antrena răbdarea, perseverența și compasiunea.

Sunteți de acord cu Dalai Lama?