Iată de ce nu mai mănânc când merg la cineva în vizită. O poveste reală.

S-a întâmplat la mijlocul anilor 90. Era vară și împreună cu mama am decis să mergem în sat la rude. La sosire, există un ritual obligatoriu: să vizitezi toți prietenii, vecinii, unchii, mătușile, verii. Pentru mine nu era cea mai interesantă activitate, voiam să scap cât mai rapid de aceste conversații plictisitoare și să merg cu bicicleta la lac.

Într-o zi, mama mi-a spus: „Ei bine, astăzi o vom vedea pe mătușa Maria și planul de vizite este îndeplinit.” Bucuria mea nu cunoștea limite. Mătușa Maria locuia departe la periferie, în afara satului, în vechea colibă a pădurarului. Am mers mult pe jos, adunând zmeură și mure sălbatice. Ea nu știa despre vizita noastră, era ocupată în grădină. Când ne-a văzut s-a bucurat enorm, a alergat să ne îmbrățișeze, ne-a invitat în casă.

Și cum eram flamande, n-am refuzat micul dejun. Mătușa Maria are o gospodărie mare unde crește găini, rațe, iepuri. A adus cele mai proaspete ouă și le-a pus la fiert. A mai pus pe masă smântână de casă, pâine de secară, plăcinte. În timp ce depănau amintiri cu mama, ouăle s-au fiert, gazda le-a decojit, le-a pus pe o farfurie și ne-am așezat la masă pentru a servi micul dejun.

În acel moment am observat că ouăle fierte au pete cenușii – urme de mâini murdare. Înainte de sosirea noastră, mătușa Maria era ocupată cu pământul și, aparent, a uitat să-și spele mâinile. Vânzând privirea mea și-a dat seama de motivul confuziei, a luat oul și l-a curățat….cu gura. A luat fiecare ou de pe farfurie, l-a pus în gură și după o secundă, ca prin magie, l-a scos curat!

Cred că n-am mai avut poftă de mâncare câteva zile. Ne-am întors înapoi în tăcere, fiind șocate de cele văzute. Au trecut atâția ani și încă am o mare neîncredere în mâncarea pregătită de străini.