Am învățat atât de bine să îndurăm, încât am uitat să trăim.

Profund în interiorul multor oameni trăiește convingerea fermă că:„ Viața – este un lucru complicat. În ea există puține bucurii. Iar cele care se întâmplă într-un mod miraculos în viața noastră, ar trebui meritate.”

Suntem siguri că cea mai mare parte a timpului îl petrecem gândindu-ne că doar ar trebui să mai îndurăm puțin.

„Asta e munca ta”, – i se spune copilului care merge la grădiniță. „La sfârșit de săptămână vei dormi și te vei juca suficient.”

„Ți-ai făcut treaba – te poți odihni”, – i se insuflă elevului.

”Atunci când vei finisa studiile…”

„Doar trebuie să supraviețuiești la muncă până vineri”.

„Răbdare – i se urează femeii căsătorite.”

“Răbdare – li se urează părinților care cresc copii”.

„Răbdare. Răbdare. Răbdare. Viața este grea. Nimic nu este ușor. Fericirea se dobândește doar prin multă suferință. ”

Această convingere are rădăcini adânci. Poporul nostru a învățat să îndure multe secole la rând. Iobăgie, deposedare, foamete, revoluție, represiune, război, deficit total.

Am învățat să îndurăm atât de bine încât am uitat să trăim. E timpul să ne dăm seama că viața nu este o pedeapsă … Viața este un dar. Și avem o ocazie complet uimitoare – să trăim.

În fiecare lucru mic, în fiecare mini-subiect al vieții noastre se ascunde un secret, un dar, un miracol. Este important să-ți permiți să vezi și să simți asta. Să-ți permiți să primești bucurie și plăcere din tot ceea ce îți oferă viața.

„Fericirea nu este o realizare. Fericirea – este o permisiune.”

Este important să schimbăm paradigma „viața – este o suferință”, pe conștientizarea că suntem incredibil de norocoși că suntem aici. Deci, de ce să nu-ți asumi riscul?