70 de ani împreună! Acest cuplu a dovedit că iubirea veșnică există nu numai în basme.

E dificil să-ți întâlnești sufletul pereche, dar acest cuplu a dovedit clar că iubirea veșnică trăiește nu numai în basme.

Wang Dey, în vârstă de 98 de ani, și Chao Yuhua, în vârstă de 97 de ani, și-au jucat nunta într-un parc frumos din Chongqing în urmă cu 70 de ani. După ce au trăit împreună o viață lungă și fericită, ei au decis să meargă în acele locuri unde a început totul.

”Sunt atât de mult timp împreună, au supraviețuit războiului și instabilității politice, depășesc bolile și trăiesc în dragoste și armonie. Vrem să-i ajutăm să-și sărbătorească demn aniversarea.” – a declarat pentru CNN fiul cel mic al cuplului.

S-au căsătorit în 1945, iar 70 de ani mai târziu, copiii au organizat pentru ei o sărbătoare magnifică, pentru a marca anii petrecuți împreună. Împreună cu cei patru copii, Wang Dei și Chao Yuhua au reprodus fotografiile vechi, de pe vremea când erau proaspăt căsătoriți.

Tatăl a invitat-o pe mama la dans și s-au îndrăgostit unul de celălalt la prima vedere. Așa s-au întâlnit ” –  spune fiul lor.

„Au trăit vremuri grele, au fost despărțiți de război, dar s-au iubit mereu”.

„Anul acesta părinții împlinesc 98 de ani, multe lucruri le-au uitat, dar poeziile de dragoste pe care și le-au scris în timpul războiului încă le recită cu voce tare.”

”Când vom împlini 100 de ani, vom reveni din nou aici, bine?” – adaugă sărbătorita.