De ce unii oameni depășesc necazurile, iar alții ajung în dependențe grele?

Natura tuturor dependențelor este aceeași. Nu contează dacă nu te poți opri să-ți injectezi morfină în venă, să mânânci sau să vizionezi televizorul. Originea – este durerea emoțională căreia nu i s-a făcut față în trecut.

Și de ce unii depășesc necazurile, iar alții ajung în dependențe dificile?

De durerea fizică și suferința emoțională este responsabilă aceeași parte a creierului. Când oamenii suferă de nepotrivire emoțională, aceeași parte a creierului reacționează ca și atunci când primim o rană de cuțit, spune medicul Gabor Mate.

Ne este teamă de emoții și fugim de experiențele negative, înecându-le. Ritmul frenetic al orașului nu ne oferă timp pentru tristețe. Cu ajutorul măsurilor temporare, reușim să înecăm durerea, dar ea se intensifică și ne urmărește până când nu va fi plânsă. Pare o rană care este lăsată netratată. În fiecare minut, ea doare tot mai mult, apoi acaparează întregul corp și ne învăluie în durere.

În ”Cartea tibetană a vieții și a morții” există rânduri uimitoare: ”Orice ai face, nu încerca să te îndepărtezi de durere, ci rămâi cu ea. Orice încercare de a scăpa de durere, provoacă și mai multă suferință. Durerea trebuie trăită. Durerea vrea să fie simțită. Nu fugi de tine.”

Cum ne autodistrugem?

Durerea netrăită naște în interiorul nostru un gol – un fel de foame care nu poate fi satisfăcută. Ce face în acest caz omul industrial care acceptă doar deciziile rapide? Desigur, el recurge la măsuri temporare care îi oferă un efect pe termen scurt. Societatea tinde să ne îndemne să alegem metode de relaxare rapidă, satisfacție imediată sau oportunitatea de a ne distrage.

Pentru că astăzi trebuie să arătăm fericiți. Societatea nu ne acceptă negativi. Acest lucru este perceput ca o boală, chiar și prietenii încep să te evite. Tristețea este ca lepra în lumea noastră. De aceea, atunci când găsim în noi semne de tristețe, încercăm imediat să ascundem emoțiile, să facem față singuri, ignorându-ne nevoile emoționale, împingând problemele și mai adânc în noi.

Vorbind despre standardele psihologice. Se consideră normal să treci peste o despărțire întreaga perioadă a relației tale înmulțită cu doi. Relația a durat patru ani, ceea ce înseamnă că ai nevoie de opt ani pentru a te îndepărta moral. Trebuie trăite toate emoțiile pentru a putea elibera situația și a uita de ea. Cel puțin o dată ai rezistat o perioadă similară? Așa este, ne grăbim imediat într-o relație nouă. Spațiul gol din interiorul nostru trebuie umplut cât mai curând! Nu contează cu ce. Trăim într-o societate care alege întotdeauna cele mai rapide metode de relaxare, satisfacția imediată sau oportunitatea de a te distrage.

În căutarea posibilității de a îneca durerea și golul – toți ne pervertim în lumea fanteziilor noastre. Puterea, muzica, o altă persoană, droguri etc.

Dependențele sunt diferite, însă toate au un anumit grad de distructivitate. Toate sunt încercări de a suprima suferința. Ne frângem în diferite moduri, dar răspunsul este întotdeauna același – durerea.

Definiția dependenței de droguri, în opinia Dr. Mate este: orice comportament care îți oferă alinare temporară, plăcere temporară, însă pe termen lung dăunează, are consecințe negative și nu o poți refuza, în ciuda negativității.

De unde se ia această durere în interior?

Întrebați orice persoană dependentă și veți auzi povești despre traume și pierderi emoționale. Așa-numita durere veche căreia oamenii nu-i pot face față. În copilărie, suntem foarte sensibili la emoțiile din mediul nostru. Este uimitor, dar chiar și creierul unui bebeluș se dezvoltă în funcție de atitudinea față de el în familie.

Când nu ai o legătură cu persoanele semnificative în copilărie, aceste părți importante ale creierului nu se dezvoltă corect. De asemenea, se dezvoltă anormal și în condițiile de abuz. Apoi creierul devine susceptibil la dependențe. Consecințele grave ale copilăriei ne afectează și astăzi, împingându-ne la dependențe. Nu am fost iubiți în copilărie, nu am fost doriți, nu s-a găsit timp pentru noi. Își vărsau nervii pe noi, mama simțea dezgust pentru copil. Violență, abuz, lipsă de iubire în copilărie, abandon. Există o singură cale de ieșire – de a suprima durerea, de a merge pe calea autodistrugerii.

Nu este de mirare că dependenții de droguri care consumă cocaină descriu efectul drogului ca: „mi se părea că sunt într-o îmbrățișare caldă. Ca atunci când mama își îmbrățișează copilul.”