”Nu simt și nu vreau nimic.” Iată cum se formează și se manifestă apatia.

Lipsa sentimentelor, indiferența, plictiseala, lipsa sensului, rutina prăfuită și oboseala constantă – sunt însoțitorii veșnici ai acestei stări.

Prima cale de formare a apatiei – este consecința blocării simțurilor.

Emoțiile toxice pot fi atât de dureroase și insuportabile, încât conștientizarea și trăirea lor este percepută ca o amenințare pentru viață. Și singura modalitate de a le depăși – este blocarea, înghețarea lor. De parcă ți-a fost administrată anestezia – nu există durere, doar o ușoară răceală. Doar că nu poți suprima selectiv durerea. Se suprimă totul: și bucuria, și plăcerea, și energia vitală.

Este o stare de stupoare, zdrobire lentă, oboseală nesfârșită, care nu trece chiar dacă te odihnești. Corpul este greoi, de parcă ar fi încărcat cu greutăți, chiar și cele mai simple acțiuni le faci cu mare dificultate.

În formă acută, această impotență te apasă ca o placă greoaie, nu-ți permite să mergi la serviciu, nu te poți concentra. Poate apărea o stare de insensibilitate mintală dureroasă – când incapacitatea de a simți emoțiile devine totală și cuprinzătoare, provocându-ți o suferință chinuitoare. Omul și-ar dori să simtă orice durere doar pentru a se simți viu. Dar nu poate.

A doua cale prin care crește apatia – este nerecunoașterea sentimentelor.

“Nu știu ce simt” – sunt cuvintele tipice ale acestor pacienți. Ceva se blochează în piept, dar ce cuvinte să alegi pentru a-ți descrie sentimentele  – nu este clar.

Adesea, emoțiile apropiate de parcă se împletesc împreună, în interior nu poți distinge tristețea și dorul sau entuziasmul și bucuria. Uneori, din întregul spectru al sentimentelor umane, există doar două produse semifabricate presate: pozitivism și negativism.

Și o altă variantă a apatiei este – absența sentimentelor.

Ele nu sunt blocate și nerecunoscute. Ele într-adevăr nu există. Este versiunea nucleară a apatiei, cea adevărată. Sentimentele pot fi distruse ca rezultat al bolilor psihice ori nu s-au format în timpul dezvoltării.

De exemplu, în cazul diferitor forme de autism. În primul rând, sunt afectate emoțiile responsabile de competența socială, capacitatea de a simți starea altei persoane și, în general, de a înțelege modul în care oamenii găsesc unii cu alții puncte de intersecție.

În alte variante, aceste deficiențe există în cazul unor patologii ale caracterului.

Acolo emoțiile nu se formează deloc sau sunt subdezvoltate emoțiile superioare, cum ar fi abilitatea de a iubi, sentimentul de recunoștință, de empatie. Relațiile cu alte persoane sunt formale, mecanice. Tot ceea ce se întâmplă între oameni se transformă într-o farsă naivă. Nu există nicio implicare personală în ceea ce se întâmplă, totul se face formal, pentru spectacol, pentru că este necesar.