Jocul împreună cu părinții face copiii mai fericiți și de succes. Studiul companiei Lego.

Unii părinți recunosc că deseori sunt distrași de muncă și alte probleme. Ei muncesc pentru a satisface nevoile de bază, care ar trebui să aducă familiei fericire și confort, lucruri mult mai importante decât orice joc. Dar oare într-adevăr este așa?

De ce jocul este important?

Un studiu realizat de compania LEGO® la care au participat 13.000 de părinți și copii din 9 țări, a arătat legătura directă dintre jocul împreună și fericirea din familie. 9 din 10 familii care se joacă împreună 5 ore pe săptămână sau mai mult spun că sunt fericiți. Iar cei care se joacă mai puțin de 5 ore pe săptămână, doar 7 din 10 spun că sunt mulțumiți.

Aproape toți copiii care au participat la studiu au declarat că jocul îi face fericiți și îi ajută să se relaxeze după o zi lungă de școală. De asemenea, ei au spus că memorează mai ușor, dacă învățarea este ca un joc. Deci, procesul de joc facilitează învățarea și dezvoltarea copilului, punând bazele succesului în viața adultă.

Potrivit studiului, jocul este esențial pentru bunăstarea și dezvoltarea copilului: consolidează încrederea în sine, interesul față de lume și îi învață cum să rezolve problemele. Datorită jocului, copiii nu se mai tem să facă greșeli, învață să pună întrebări, li se dezvoltă empatia.

În același timp și adulții se simt mai fericiți datorită jocurilor de familie. Studiul a arătat că jocul în comun le permite părinților să-și cunoască mai bine copiii, are un efect pozitiv asupra bunăstării lor, îi ajută să se relaxeze, îmbunătățește comunicarea și construiește relații de încredere în familie.

Majoritatea adulților recunosc: jocurile în comun dezvoltă comunicarea și creativitatea.