Studiu: Copiii care au o soră sunt mai puțin predispuși la depresie.

Rolul fraților și surorilor în viața oricărui om este la fel de important ca și rolul părinților. Împreună cu ei învățăm, cercetăm, adesea îi imităm. Și ceea ce suntem acum, de asemenea este parțial meritul lor.

Pentru a studia influența fraților și surorilor asupra vieții omului, cercetătorii de la Universitatea Brigham Young au decis să realizeze un studiu.

După ce au studiat 395 de familii în care erau mai mult de un copil și unul dintre ei avea vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, experții au putut determina că frații/surorile își pot oferi unul altuia ceea ce nu pot părinții. Și, în unele cazuri, importanța prezenței unui frate sau a unei surori era chiar mai mare decât influența părintească.

Studiul a arătat că de la frați/surori adoptăm bunătatea și generozitatea, nu de la adulți. În plus, cei care aveau un frate, indiferent de s*x sau vârstă, erau mai încrezători în sine, se simțeau mai puțin singuri și mai puțin speriați.

Din aceste rezultate putem distinge un detaliu curios. Acei oameni care în copilărie au avut surori – sufereau mai puțin de depresie, atât în adolescență, cât și în viața adultă.

Potrivit cercetătorilor, surorile sunt un fel de antidepresiv, iar acest lucru este de obicei asociat cu abilitățile de comunicare, care sunt mai puternice la femei decât la bărbați.

Relațiile calde, fără conflicte cu frații și surorile promit și alte bonusuri. Relațiile apropiate de familie adesea sunt asociate cu un nivel mai scăzut de singurătate și depresie și cu un nivel mai ridicat al stimei de sine.

Chiar și în fragedă copilărie frații și surorile își cer unul altuia sprijin și consolare în situațiile dificile.

Un alt studiu susține că frații îți pot salva căsnicia. Bărbații și femeile care au crescut în familii mari – divorțează mai rar. Un studiu realizat timp de 40 de ani de către cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio, a arătat că fiecare frate (soră) reduce riscul divorțului cu 2%.

Dacă în familie, pe lângă tine, mai erau încă 5 copii, șansele de a te despărți de partener se reduc cu până la 10%.

Ai o soră? Prezența ei îți afectează liniștea sufletească?