Cum răspunzi criticilor dure: 5 sfaturi înțelepte de la Steve Jobs.

În viața profesională și personală, adesea ne confruntăm cu critici. Uneori meritate, alteori nu. Uneori ne provoacă supărare, dorința de a argumenta, a ne justifica sau a ne apăra. Dar este mai înțelept să reacționăm așa cum făcea Steve Jobs.

În 1997, după ce a vorbit la conferința Apple Worldwide Developer, el a cerut publicului să-i adreseze întrebări. Pe lângă întrebări a auzit și o critică destul de ofensivă și neconstructivă din partea unui ascultător: “D. Jobs, sunteți o persoană inteligentă și puternică. Însă cât nu ar fi de trist, este evident că nu aveți idee despre ce vorbiți. De exemplu, aș dori să aud un răspuns clar despre modul în care Java corelează cu ideile OpenDoc. Iar apoi n-ar fi rău să ne spuneți ce ați făcut în ultimii șapte ani “.

O astfel de afirmație, în fața unui public mare ar putea bloca pe oricine, nu și pe Steve Jobs. El s-a gândit câteva clipe, apoi i-a răspuns acestui domn. Pe exemplul acestui caz, putem distinge cinci reguli despre cum putem răspunde criticilor dure și comentariilor injuste.

1. Nu răspundeți imediat

Primul gând care ne vine în minte când ni se face o remarcă acidă – este de a-l ofensa pe celălalt ca răspuns. Însă această tactică nu-ți aduce victorie. Niciodată nu răspunde imediat, dacă nu vrei să regreți ceea ce ai spus. Fă o pauză. Ea îți va permite să-ți calmezi emoțiile și să dai un răspuns bine gândit.

2. Fiți de acord cu criticile

Țineți minte: cel mai bun mod de a convinge o persoană – nu este atacul, ci de a căuta puncte de contact. Jobs acționează doar așa, recunoaște că adversarul său are dreptate. Astfel îl dezarmează și câștigă respectul publicului. Întotdeauna încercați să răspundeți într-un mod prietenos, chiar dacă nu sunteți de acord cu poziția interlocutorului.

3. Răspundeți la întrebarea pe care ați dori să o auziți.

Acest truc este utilizat și de politicieni în timpul dezbaterilor electorale. În loc să răspundă la o întrebare specifică, ei se lansează în reflecții mai generale. Uneori pentru a face asta, întrebarea adversarului trebuie reformulă puțin.

Jobs a făcut acest lucru: “Cea mai dificilă întrebare – cum se încadrează toate astea într-o strategie complexă, care vă va permite să vindeți bunuri de 8-10 miliarde de dolari pe an? Mi-am dat seama că întotdeauna trebuie să pornești de la impresiile utilizatorului și de la ele să mergi spre tehnologie. Nu poți începe cu tehnologia și apoi să te gândești cum și cui să o vinzi.”

4. Recunoașteți greșelile

Povestește ce lecții ai învățat. Acest lucru va cuceri publicul definitiv.  Neapărat menționează că tu și echipa ta lucrați foarte mult. De aceea, meritați sprijin.

De exemplu, Jobs a încheiat discursul astfel: “Vom găsi greșelile și le vom înlătura. Dar în acest moment este important să susținem echipa. E vorba de sute de oameni care lucrează din greu. Fiecare dintre ei încearcă să dea tot ce are mai bun” Apoi a adăugat: “Apropo, vor exista greșeli și în continuare.  Și asta e bine. În timpul activității noastre vom lua decizii. Vom găsi erorile și le vom înlătura! Cred că ar trebui să ne sprijinim reciproc colaborând.”

5. Încercați să anticipați critica.

Desigur, i-au fost adresate astfel de întrebări și anterior. Deci, într-o oarecare măsură, se putea pregăti pentru o astfel de situație. Încercați înainte de prezentări să vă gândiți ce ar putea provoca critici. Merită să vă gândiți în prealabil la cele mai nefavorabile scenarii. Astfel veți reacționa mai ușor la cuvintele neplăcute.