7 motive pentru care ne este atât de dificil să cerem ajutorul

”… nu cere niciodată nimic! Niciodată, în special de la cei care sunt mai puternici decât tine. Ei singuri îți vor da totul!” – M. Bulgakov “Maestrul și Margarita”

Dar oare putem cere ajutorul? Majoritatea oamenilor nu sunt capabili să facă acest lucru și pentru asta există 7 motive:

1.Nu am fost învățați să cerem ajutorul.

În copilărie, obții totul de la sine – căldură, dragoste, mâncare, confort, fără să te gândești la asta. Și undeva adânc în interior, rămâne sentimentul că așa ar trebui să fie. “Ei” singuri trebuie să ghicească ce necesități ai și să ți le îndeplinească.

Deci, probabil nu putem cere ajutorul, pentru că nu suntem capabili să deschidem gura și să rostim cu voce tare ceea ce dorim.

2. Care a fost răspunsul la cererile noastre?

Să presupunem că am învățat să ne exprimăm nevoile. Ce urmează? Cum au reacționat cei dragi? „Lasă-mă în pace!“ „Nu acum!“ „Așteaptă!“ „Nu am timp!“

Dacă toate solicitările tale au fost respinse, desigur, îți dai seama că este inutil să ceri. Dacă toate cererile tale au fost îndeplinite, uiți complet că expresia “te rog să… ” implică două reacții – acordul sau refuzul.

În viața adultă fie ne dăm seama că nu toată lumea se grăbește să ne ajute și ne închidem în tăcerea mândră – lumea este crudă și nedreaptă. Fie devenim adulți și înțelegem că: 1) dacă nu ceri, cel mai probabil nu vei primi și 2) cererea diferă de ordin prin faptul că ea poate fi refuzată.

3. Nu pot spune ”nu”.

Cei care nu pot spune ”nu”, probabil le va fi foarte dificil să ceară ajutorul. Pentru că în acest caz ”cererea”=”ordin” și a cere ajutorul ar însemna să pună omul într-o situație dificilă.

4. Mândria – un mare păcat. 

Cei care nu cer niciodată nimic, se consideră, de obicei, oameni umili care se tem cel mai mult să-i deranjeze pe ceilalți. De fapt, este vorba despre mândrie. ”Dacă nu refuz niciodată cererile celor apropiați și îndepărtați și nu le cer nimic, înseamnă că îi consider… oamenii mai puțin destoinici. Spre deosebire de mine, desigur.” De cele mai multe ori acest proces se întâmplă inconștient.

5. A cere – înseamnă să te deschizi. 

A cere, adesea înseamnă să-ți scoți masca omnipotenței. Pentru mulți dintre noi cererea ajutorului înseamnă slăbiciune. Înseamnă – nu pot să fac totul singur, iar în vid omul ideal, autosuficient, bineînțeles că poate. El singur se naște, se hrănește, învață să scrie, să citească, naște singur copii (indiferent de s*x), îi educă, se iubește și se îmbrățișează, singur își rezolvă toate problemele materiale și emoționale și apoi moare liniștit, fără a-i împovăra pe alții. Pe cei slabi nu-i iubește nimeni. Cine are nevoie de ei – gunoiul evoluției?

6. Frica de a fi refuzat

E mai bine să nu ceri nimic (și nu pentru că ei îți vor da totul), ci pentru că se păstrează iluzia că, dacă ai fi cerut, probabil ți-ar fi dat. Rămâne speranța pe care o preferăm în locul realității.

7. Ultima speranță

Pentru mulți, cererea ajutorului este o opțiune extremă. La început omul va încerca totul singur, până la epuizare. Când deja va fi la marginea prăpastiei, probabil va lua decizia să ceară. Deja nu-i mai este atât de rușine sau în această situație rușinea nu mai este acea emoție pe care și-o poate permite. Deseori, în aceasta stare bărbații cer ajutorul. Pentru că ei ”nu plâng”.

Te rog, cere ajutorul cu cel puțin trei pași înainte de prăpastie. Dintr-un simplu motiv: cererea poate fi refuzată. Și atunci lumea și tu împreună cu ea vei zbura în prăpastie. Pentru că nu mai ai resurse, pentru că aceasta este ultima șansă. Evident, nu este ultima, dar deja nu mai ai puterea să înțelegi acest lucru și să cauți următoarea opțiune.