Chiar dacă are labele murdare, inima lui este atât de curată…

Fericirea – suntem noi doi și câinele nostru mare.

Atunci când ne trezim și privim cerul plin de zăpadă, când alergăm să prindem fulgii albi și reci, câinele nostru, cel căruia cândva medicii nu-i dădeau nicio șansă de recuperare, cel pe care l-am salvat, privește cu ochi fericiți zăpadă și fără niciun motiv deja o iubește. Sau poate pentru că noi suntem la fel de fericiți cu el, fără niciun motiv – ca și copiii, ne privim unul pe celălalt întrebându-ne: ”Crezi că vom depăși totul? Crezi că aceasta este viața noastră?”

Este suficient să intri în magazin pentru câteva minute – și câinele deja visează să te întorci. El vede timpul diferit, oamenii nu sunt capabili de asta.

Sunt dispusă să mă joc cu el cât vrea, doar că mi-au înghețat puțin mâinile, iar tu deja te-ai întors cu cafeaua fierbinte și gogoși. Ne întrebi dacă n-am înghețat. Nici nu trebuie să-ți spun nimic, e suficient să simți. Atunci și cafeaua este cea mai delicioasă și gogoașa de căpșuni picură, iar noi râdem în hohote.

Câinele ne îmbrățișează și ne sărută, iar inima i se bate atât de puternic. Cum încape atâta fericire acolo? Și nu contează că are labele murdare, când inima lui este atât de curată.

Eu și tu, întâmpinând tot ce ne așteaptă, la fel alergăm și prin viață – sincer, gândindu-ne unul la celălalt. Și vom păstra toate poveștile noastre. Despre cum s-au întâlnit doi oameni, o pisică și un câine mare alb.