”Dragi femei, nu împiedicați bărbații să fie ”vânători”, nu vă asumați rolul masculin în familie!”

Am crescut într-o familie în care mama făcea totul, și pentru sine, și pentru tata. Pentru că tatei mereu i se reținea salariul sau nu i se plătea deloc, mama muncea la două locuri de muncă pentru a întreține familia. Iar tata, în fiecare seară stătea întins pe canapea, așteptând-o să se întoarcă de la muncă.

Întotdeauna am considerat că mama este vinovată pentru această situație. Prima dată când tata s-a întors fără salariu trebuia să-i ofere farfuria goală și să-i zâmbească dulce. Ea, însă, și-a asumat sarcinile masculine, iar tata s-a relaxat. Deci, nu e de mirare.

Ați văzut aceste femei care aleargă de la un loc de muncă la altul, în timp ce bărbații lor iubiți stau întinși pe canapea, scărpinându-și burta? Și-au răsfățat bărbații, și-au asumat roluri masculine, iar apoi se plâng că bărbații nu vor nimic.

Bineînțeles că nu vor! Le-ați redus stima de sine și încrederea, de aceea, stau întinși pe canapea și se scarpină.

Cu viitorul meu soț ne-am mutat împreună pe când eram studenți, câștigam suplimentar pe unde puteam, închiriam o garsonieră. Atunci când ne-am confruntat pentru prima dată cu lipsa banilor (nu aveam nici pentru călătoria în transportul public) primul meu gând a fost să-i cer mamei bani. Iar apoi mi-am amintit de tata, căruia nu-i păsa de nimic.

Viitorul meu soț toată noaptea a descărcat pește. Iar dimineața, aducând acasă banii câștigați, era foarte mândru de sine. Și dacă îi ceream mamei? Trebuia să cer și a doua oară. Apoi din cerșetoare mă transformam în: “Eu sunt și cal, și taur, și femeie, și bărbat.” Iar soțul meu s-ar fi scărpinat: ”Soția îmi va aduce de mâncare”.

Ne-am căsătorit, am cumpărat un apartament. Nu imediat, dar l-am cumpărat. Am născut un copil. Uneori plătesc eu serviciile comunale, îi alimentez mașina, plătesc cheltuielile școlare. Dacă am chef, ocazional, adaug pentru unele achiziții importante: mașină de spălat, frigider, mașină de spălat vase. Însă întreținerea familiei este pe umerii săi.

Prietenele mele se plâng pe soții lor: nu vor să muncească, nu vor să-și construiască o carieră. Le spun direct: ”Voi sunteți de vină. Nu este nevoie să vă asumați roluri masculine. ”Câștigă puțin? Pregătește-i trei fasole la cină, iar banii tăi sunt pentru tine. Va dori carne – va alerga, și va munci.”

Mama este înspăimântată de căsnicia mea, îi este milă de ginerele ei. Sărăcuțul, ar trebui să se odihnească. Eu însă cred altceva: și-a creat o familie – nu are timp să se odihnească. Înainte de a-și crea familia, trebuia să se gândească.

Dragi femei, nu împiedicați bărbații să fie ”vânători”, nu vă asumați rolul masculin în familie!