“Nu trăiesc, ci supraviețuiesc.”: Iată cum poți depăși această stare depresivă…

”De multe ori nu vreau nimic. Vin acasă de la serviciu, privesc televizorul și merg la culcare – asta se repetă în fiecare zi. M-aș plimba, dar nu am cu cine. Mi-aș dori o relație, dar toate eșuează. Mi-e teamă că așa va fi toată viața – atunci care este sensul ei? Cu băieții întotdeauna am avut probleme. Poate că sunt prea timidă. Mă simt de parcă m-am împotmolit într-o “mlaștină”, așteptând să vină cineva să mă ajute. Deși înțeleg, că acest lucru nu se va întâmpla.”

Maria, 26 de ani

SFATUL PSIHOLOGULUI: ”Maria, ți-aș putea da câteva sfaturi, dar oare vei ține cont de ele? Tu singură îți numești viața “o mlaștină”, iar “mlaștina” într-adevăr te prinde și uneori pentru totdeauna.

Încearcă să devii încrezătoare cel puțin în ceva. Când spui: “Probabil vreau să merg să mă plimb” – oprește-te și înțelege clar, vrei cu adevărat asta? Nu porni televizorul, fă altceva: mergi la o expoziție, întâlnește-te cu prietenii. Nimeni nu va veni într-o cameră închisă, oamenii vor apărea atunci când le vei permite să apară în viața ta.

Stabilește-ți o sarcină pentru a face cunoștință cu tine însăți, a afla ce-ți place și fă asta. Atunci când în jurul tău va apărea un spațiu de interese și hobby-uri, vor veni și cei care vor dori să împărtășească asta cu tine. În caz contrar, nimeni nici nu va ști că ai nevoie de ajutor.

Începe astăzi. Mergi la plimbare, la dansuri, pictură, sculptură – oriunde poți cunoaște oameni noi. Fii interesată de ceilalți. Poate că un coleg va fi de acord să te însoțească la cinema. Nu-ți fie teamă să încerci: astfel vei observa că starea depresivă treptat dispare.”