Elizabeth Farrelli: ”Nu ne-am învățat copiii să fie fericiți…”

În fiecare dimineață, când văd sute de tineri adormiți care merg la serviciu, mă gândesc la fericire. Sau, mai degrabă, la marea minciună despre fericire, pe care generația noastră le-a insuflat-o acestor tineri. Este minciuna despre faptul că fiecare este obligat să fie fericit.

Cum ne privăm copiii de fericire?

Le-am insuflat că fericirea – este o stare firească, o condiție necesară vieții. Astfel, i-am făcut nefericiți.

Rădăcina răului – este în confuzia conceptelor. Avem ideea greșită despre fericire și despre modul în care aceasta poate fi obținută. Trebuie să vă spun: nu am nicio idee ce drum vă va duce spre fericire. Dar știu sigur pe care drum nu ar trebui să mergeți.

Statisticile ne spun că generația actuală de tineri este predispusă la trei boli: “credit”, “mâncare” și “băutură”. De unde se vine această depresie, beție, obiceiuri nesănătoase?

Totul e simplu: le-am insuflat copiilor că fericirea este în consum. Noi oamenii credem că dacă nu obținem ceea ce dorim, atunci devenim nefericiți. Iar dacă obținem, vom fi fericiți! În timp ce, în realitate, după satisfacerea nevoilor de bază, cu fiecare dorință îndeplinită devenim nefericiți. De ce? Pentru că dorințele nu sunt constante, satisfacția trece rapid, iar între fericire și plăcere nu putem pune semnul egal.

Indiferent de dorințele noastre – o nouă geantă, un bărbat frumos sau ultima lingură de tiramisu – toate sunt insidioase. Dorințele apar atunci când ne lipsește ceva. Culmea plăcerii vine în momentul în care obținem ceea ce dorim. Și apoi ce se întâmplă? Declinul inevitabil. Plăcerea s-a terminat, lăsând deoparte o amintire: pe un raft în dulap, în pat sau pe talie.

Dar asta nu e tot. De fapt, nu avem nevoie de aproape nimic din ceea ce s-ar părea că ne dorim. Nu vrem să obținem obiectul în sine; trebuie să ne lăudăm cu el, să trezim admirația altora. Majoritatea dorințelor au un caracter de statut. Nu credeți? Atunci faceți un experiment simplu: imaginați-vă ceva foarte valoros. De exemplu, o rochie scumpă sau o mașină de lux. Iar acum, imaginați-vă că nimeni nu va ști vreodată că aveți toate astea. Deci merită?

Astăzi mândria și vanitatea au devenit virtuți, iar modestia – un defect.

Poate că acest lucru nu este atât de înfricoșător? Însă statisticile privind suicidul și depresia ne spun contrariul. Probabil merită să privim înapoi, toate rețetele deja există. Platon și Aristotel se contraziceau aproape în tot, cu excepția unui singur lucru: ambii credeau că numai o viață virtuoasă poate face omul fericit.

Suntem nefericiți atât timp cât suntem prinși în propria captivitate, cât suntem conduși de propriile dorințe.

Medicul și filosoful Raymond Talis a construit o astfel de ierarhie a dorințelor umane:

– categoria inferioară – hrană și adăpost;

– următoarea – obținerea plăcerii;

– a treia – aprobarea și statutul;

– a patra, cea mai înaltă – arta, viața spirituală și misiunea.

Este evident că la nivelul inferior dorințele sunt simple și le putem satisface ușor, însă și plăcerea trece repede. Fericirea durabilă se obține numai la ultimul nivel.

Exact acest lucru nu le-am putut explica urmașilor noștri. Fericirea nu poate fi cumpărată. Ea nu vine când ți-ai îndeplinit dorințele, ai obținut ceea ce căutai, ai cumpărat ceva, ai obținut plăcere. Fericirea nu este un drept. Nu este un produs (și a fi nefericit sau trist nu este o infracțiune). Fericirea este un produs secundar al căutării sensului vieții.

Satisfacerea dorințelor infantile – nu este fericire. Oamenii, precum și culturi întregi, ar trebui să evolueze de la dorințele simple la complexe, până când vor palpa un obiectiv înalt, iar cu el va veni și fericirea. Va fi mult mai bine, dacă generația de tineri se va gândi nu numai la construirea unei cariere, ci vor încerca să-și relaționeze munca și convingerile.