Aceste 5 semne îți spun că omul cu care comunici are o inimă rea.

Oamenii răi nici măcar nu încearcă să lupte împotriva viciilor și răutății lor. De fapt, ei se bucură de ele, pretinzând că sunt oameni nobili.

Unul dintre principalele motive pentru care nu observăm așa-zisul comportament rău sau psihopat este legat de faptul că este foarte dificil să credem în existența unor astfel de persoane.

Nu vrem să ne imaginăm că alături de noi este omul care ne-ar înșela cu plăcere, ne-ar face rău și căruia îi lipsește conștiința. Cel care inventează povești false pentru a distruge reputația cuiva. Care cu sânge rece îi face pe alții să sufere, le provoacă durere în mod deliberat și le creează probleme materiale, fizice sau emoționale. Dar înțelegem cu toții că asemenea persoane nu sunt deloc o ficțiune!

Și dacă, printre cunoștințele tale există o astfel de persoană, te sfătuim să stai departe de ea. Poate că are nevoie de îngrijire profesională (și uneori psihiatrică), de aceea ar fi mai bine să nu intervii.

Oamenii cu inima rea sunt experți în crearea conflictelor, haosului și confuziei. Ei sunt:

– iresponsabili;

– distorsionează faptele;

– mint;

– neagă situația reală;

– inventează povești;

– ascund informații;

– te induc în eroare;

Ei sunt profesioniști în a te păcăli cu cele mai măgulitoare cuvinte.

Uită-te la realizările lor sau încearcă să găsești confirmarea cuvintele lor și vei vedea că astfel de indivizi nu sunt capabili să se schimbe, să se dezvolte. Viața lor – este o iluzie alimentată de durerea altora.

Ei încearcă să-i controleze pe ceilalți, își recunosc numai ego-ul lor.

Ei resping orice critică, nu-și asumă răspunderea și trăiesc după propriile reguli, fără să țină cont de normele existente ale moralității.

Ei joacă pe sentimentele oamenilor buni, încercând să-i inducă în eroare.

Totul este simplu – ei cer milă de la cei din jurul lor, dar nu sunt capabili să o ofere. Acești indivizi așteaptă iertare și căldură de la cei cărora le-au făcut cel mai mult rău, fără să simtă nicio remușcare pentru durerea provocată. Și nu fac absolut nimic pentru a restabili cumva încrederea pierdută.

Oamenii răi nu cunosc sensul cuvântului “conștiință”.

Ei nici măcar nu încearcă să lupte împotriva viciilor sau a răutății lor. De fapt, ei se bucură de ele, pretinzând că sunt oameni nobili.