Evită să faci aceste 7 greșeli în comunicare, pentru a fi un interlocutor plăcut.

Există 6 semne după care putem distinge un interlocutor rău. Este important să le înțelegem și să nu facem niciodată astfel de greșeli în comunicare.

1.Interlocutorul rău nu știe să asculte

Îl interesează numai monologul său, de aceea în timpul conversației își așteaptă replica. Uneori nici nu așteaptă, întrerupe conversația și începe a vorbi. Nu-i pasă că acest lucru nu arată prea frumos, chiar dacă înțelege asta. Interlocutorul rău – este un egoist care se gândește numai la sine.

2. Îi place să deprecieze cuvintele omului cu care vorbește, adică are tendința de a-i contesta poziția.

De exemplu, cineva îi spune că ieri a fost foarte frig. Iar el neapărat va începe să se certe, că nu a fost atât de frig, că au fost zile și mai friguroase. Interlocutorul rău nu susține opinia cuiva.

3. Îi place să deprecieze situația

De exemplu, atunci când cineva se plânge că are o problemă, el în loc să încerce să-l ajute, poate face glume pe seama lui. Îi pasă numai propriile probleme, celelalte le consideră evenimente lipsite de importanță.

4. Nu crede niciodată ceea ce i se spune. 

Atunci când cineva îi spune ceva, el neapărat întreabă de unde a aflat acest lucru. Chiar dacă informația este veridică, nimic nu va opri un astfel de om. El nu recunoaște autoritățile, chiar dacă i se dovedește că așa este scris “în lege”, că așa a spus o persoană autoritară, el preferă să aibă propria opinie și să găsească zeci de dovezi ale poziției sale.

5. Adoră să dea sfaturi, adesea nesolicitate

Cu toate acestea, el crede că doar experiența sa este adevărată. Dacă a reușit, înseamnă că așa este corect, iar ceilalți care nu reușesc – ei nu doresc acest lucru. Un astfel de om nu crede în puterea circumstanțelor, este sigur că dacă lucrurile n-au mers, atunci cineva este de vină.

5. Sau poate tăcea, ca răspuns

Da, el nu înțelege sentimentele, nu știe ce să spună, de aceea preferă să tacă, neștiind cum să continue conversația.

6. Îi place să bârfească

De obicei, îi place să-i critice pe alții și acceptă extrem de negativ critica la adresa sa.