”Nimeni nu datorează nimănui nimic.” Oare această regulă este valabilă și în cazul în care trebuie să-ți ajuți părinții vârstnici?

Astăzi există o astfel de tendință: nimeni nu datorează nimănui nimic. Cu toate acestea, dacă e să vorbim serios despre acest subiect, atunci apar mai multe semne de întrebare. De exemplu, obligația copiilor adulți de a-și ajuta părinții vârstnici. Oare ar trebui să facă asta?

Cred că orice copil adult ar trebui să renunțe la toate regulile dictate de societate și să-și întrebe inima: vreau să fac asta? Ideal este atunci când ajutorul pentru părinți nu este o datorie, ci dorința sinceră de a le mulțumi pentru că ți-au dat viață, că te-au crescut.

Pentru căldura, grija, iubirea și sprijinul în momentele grele, pentru apelurile, lacrimile și mâinile lor calde …Chiar și pentru simplu fapt că sunt cei mai dragi oameni de pe Pământ.

Când dorința de a le cumpăra ceva, de a le aduce un cadou, de a-i asigura cu îmbrăcăminte și încălțăminte pentru iarnă, de a-i conduce la un doctor bun –  este sinceră, asta e cea mai mare fericire pentru părinți. Asta e cea mai bună mulțumire pentru ei.

Întotdeauna amintiți-vă acest lucru: într-o zi, orice om ajunge să înțeleagă valoarea părinților. Dar din păcate, nu toți părinții ajung să trăiască acest moment.

Și dacă părintele bătrân are nevoie de grijă permanentă?

Chiar și în acele familii în care ”la exterior” totul pare a fi bine, într-o clipă se poate schimba totul, atunci când în casă vine necazul. Din păcate, între conceptul de “a-ți ajuta părinții” și conceptul “a-ți ajuta părinții bolnavi” există o prăpastie mare.

În special dacă vorbim despre bătrânii cu probleme serioase. Doar cei mai rezistenți își asumă grija pentru bătrânii bolnavi de cancer, demență, paralizați sau cei care au nevoie de îngrijire zilnică.

În astfel de situații se poate spune doar un lucru: nu avem dreptul să-i judecăm nici pe cei care le rămân aproape, uitând de propria viață, nici pe cei care angajează specialiști sau îi trimit la aziluri.

Din punct de vedere moral și etic – copiii ar trebui să fie alături de părinții lor până la final. Dar din păcate, cei care au scris “regulile de morală” nu au văzut niciodată chinul unui om drag, care practic este “mâncat” de boala teribilă.

Aici merită să te ghidezi doar de un singur lucru: vei putea oare rezista? Ai suficientă putere, nervi, răbdare? Îți va rămâne putere și pentru copiii tăi?

Oare toți părinții merită grijă și ajutor?

De obicei, oamenii care au crescut în familii disfuncționale, într-o zi își pun această întrebare: oare ar trebui să-i ajut?

Probabil aici fiecare ar trebui să judece “din turnul său”. E trist atunci când mama care și-a lăsat copilul în voia soartei, la bătrânețe vrea un pahar de apă și îl găsește pe cel care, conform legii și moralității, îi este dator. Aici omul singur decide pentru sine: să-și ierte părintele sau să-i întoarcă spatele. Pentru că oricât de puternică nu ar fi supărarea, unii părinți merită a doua șansă.