Nevoile copilului și depresia la vârsta adultă: Iată care este legătura dintre ele.

La fiecare vârstă omul are sarcini specifice vârstei sau înălțimi care trebuie cucerite.

Copilăria – nu este doar o perioadă lipsită de griji. Copilul tot timpul trebuie să cucerească înălțimi, să exploreze teritoriul. Aceste teritorii psihologice devin proprietatea lui. El însușește astfel de abilități, ia astfel de decizii, care vor deveni personalitatea lui. Și pe asta se va baza. El nu numai că își dezvoltă creierul, își construiește inteligența, ci câștigă experiența de explorare a spațiului. Fizic și psihologic.

Atunci când oamenii vin la mine, ei se confruntă cu eșecuri în viața adultă. Pentru că nu au însușit sarcinile din copilărie. Iar acestea în continuare trebuie însușite.

Mulți oameni nu știu cum să aibă grijă de sine, dar așteaptă ca alții să aibă grijă de ei. Și mulți nu au primit permisiunea necesară, așteptând această permisiune din partea altor oameni importanți. Alții nici măcar nu așteaptă. Ei, profund în interiorul lor, sunt siguri că nu merită nimic bun.

Cel mai interesant lucru este că toți acești oameni la exterior arată de succes și realizați. Sunt frumoși, cu un loc de muncă bun și toată lumea crede că la ei totul este în regulă. Chiar ei înșiși sunt siguri că își permit multe, că nu-și refuză nimic.

Însă, atunci de ce apare depresia și pierderea sensului? De ce sunt atât de multe relații eșuate? De ce este atât puternică dependența de aprobare?

…O femeie s-a căsătorit, însă nu este fericită în căsnicia ei. La terapie începem să înțelgem de ce. După câteva sesiuni depistăm că soțul ei o supărară cu dezaprobarea sa. 

Au mers într-o cafenea. Ea vrea să încerce o prăjitură pe care nu a mai gustat-o niciodată. Soțul își exprimă dezaprobarea. Ea este dezamăgită și supărată.

Același lucru se întâmplă și cu noua fustă. Ea vrea ca el să o susțină în această achiziție. Însă lui nu-i place fusta.

Toate acestea sunt necesitățile copilului căruia nu i s-a permis…

– să încerce, pentru că ăsta e răsfăț.

– să cumpere îmbrăcămintea care-i place. Pentru că mama cumpăra totul singură și ceea ce nu era pe placul copilului.

Și acum soțul devine acea ”mamă” care nu-i permite nimic.

Acestea sunt nevoile unui copil mic. El vrea să stea în scaunul său preferat, însă adulții îi interzic. El vrea să mănânce din acea farfurie…El vrea..vrea..

Toate aceste dorințe doar trebuie recunoscute. Nu e nevoie să fie satisfăcute toate, este suficient să le recunoaștem ca fiind posibile, normale.

Ceea ce deseori părinții cred că sunt capricii, poate fi de fapt o nevoie foarte importantă care trebuie observată. O abilitate foarte importantă care trebuie însușită. 

“Vrei să stai pe scaun?” Bine, stai puțin.”

” Vrei să încerci prăjiturile astea? Pot să-ți cumpăr două.”

”Vrei îmbrăcămintea care-ți place ție? Ok, data viitoare mergem împreună la cumpărături.”

Nu este dificil, dacă părintele nu consideră copilul un obiect care trebuie să asculte și care poate fi condus. Nu este dificil, dacă îl percep ca pe un om, chiar dacă este mic.

În caz contrar, sarcinile amânate vor aștepta implementarea lor la orice vârstă și deja cu alte persoane. Sau chiar mai rău …va apărea depresia, pierderea sensului, relațiile eșuate, dependența de aprobarea oamenilor din jur.